Echipa Farul Constanţa a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa U Cluj, în etapa a 13-a din Superliga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Ovidiu, clujenii au deschis scorul în minutul 16, când Cîmpanu a profitat de o neînţelegere între portarul Aioani şi Grameni. Farul a dominat apoi prima repriză, dar nu a reuşit să înscrie. Egalarea a venit abia în minutul 66, de la golul lui Tudor Băluţă, care a primit o pasă extraordinară de la Budescu. S-a terminat 1-1, Farul a făcut primul egal în acest sezon şi e pe locul 6, cu 19 puncte. U Cluj are 16 puncte şi ocupă poziţia a 8-a.

FARUL: Aioani – D. Sârbu, K. Boli, Larie (Rivaldinho 46), Kiki – T. Băluţă, Artean, Grameni (Borgnino 60) – Mazilu (E. Sali 71), L. Munteanu (N. Grigoryan 60), Budescu. ANTRENOR: Gheorghe Hagi

U CLUJ: P. Iliev – D. Oancea, Masoero (G. Miron 46), B. Mitrea, Chipciu – Doukoure (E. Manu 77), Bic – G. Cîmpanu (G. Simion 59), Nistor, Ianis Stoica (R. Silaghi 81) – D. Popa (V. Gheorghe 60). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Mazilu 26, Kiki 64 / I. Popa 55, Chipciu 71

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Lucian Rusandu

Arbitri VAR: Cătălin Popa - Mircea Grigoriu

Observator: Adrian Vidan

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.