Echipa Universitatea Cluj a învins, luni seară, în deplasare, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a 19-a din Superligă. Clujenii au urcat pe loc de play-off.
La Bucureşti, pe stadionul Arcul de Triumf, clujenii au deschis scorul în minutul 4, când Daniel Popa i-a pasat lui Nistor şi acesta a înscris din careu. Dinamo a căutat egalarea, a încercat să pună în pericol poarta lui Plamen Iliev, prin Dani Iglesias şi Neluţ Roşu, iar în minutul 40 Goncalo Gregorio a trimis balonul, cu o lovitură de cap, în bara transversală. În partea secundă, dinamoviştii au alergat după egalare, Ţîră a driblat portarul, dar a trimis pe lângă poartă dintr-un unghi dificil şi Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0.
Universitatea Cluj se află pe locul 5 în ierarhia Superligii, cu 29 de puncte, în timp ce Dinamo înregistrează a cincea înfrângere consecutivă şi a 13-a stagională, elevii lui Zeljko Kopic fiind, în continuare, pe locul 15, cu 10 puncte.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
DINAMO: Golubovic - Lucas de Araujo, Bena (C. Ţîră), Patriche - De Moura, N. Roşu (Ghezali 57), Ilic (A. Bani 82), Amzăr - Dani Iglesias, Goncalo Gregorio, Politic (Hakim Abdallah 57). ANTRENOR: Zeljko Kopic
U CLUJ: P. Iliev – Oancea (V. Gheorghe 67), Masoero, B. Mitrea, Vătăjelu – G. Simion, Doukoure (Fossati 59) - I. Stoica (R. Silaghi 67), Nistor, Chipciu - D. Popa (E. Manu 59). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
Cartonaşe galbene: Amzăr 45, Luca de Araujo 45+1, Hakim Abdallah 82, A. Bani 90 / Masoero 65, Fossati 70, P. Iliev 81
Arbitri: Adrian Cojocaru - Marius Badea, Alexandru Vodă - Valentin Porumbel
Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs - Cătălin Busi
Observator: Adrian Comănescu

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.