Prof. univ. dr. Cătălin Badiu, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală, afirmă că date făcute publice recent arată că mulţi dintre chirurgi profesează toată cariera bazându-se pe ce au învăţat în perioada rezidenţiatului, fără a deprinde tehnici noi, care apar tot timpul în medicină. El sublinaiză că, pentru binele pacientului, medicul trebuie să iasă din zona sa de confort.
”Eu consider că este datoria fiecărui medic să încerce să se perfecţioneze. Şi această perfecţionare o porneşti din facultate şi din rezidenţiat şi o continui până când eşti la pensie. Deci nu cred că există un moment în care e cazul să se oprească, nu cred. Trebuie să vă spun, pentru că nu demult am citit un articol, apropo de acest lucru, despre formarea medicilor şi câţi chirurgi rămân cu ceea ce au învăţat în rezidenţiat. M-a şocat efectiv procentul, este foarte mare. Sunt foarte mulţi medici care acumulează cunoştinţe în rezidenţiat şi folosesc cunoştinţele respective după aceea pe perioada de timp în care îşi exercită această specialitate, fără să schimbe multe lucruri”, a declarat dr. Cătălin Badiu, luni seară, la
Medika TV.
El a subliniat că, pentru binele pacientului, medicul trebuie să iasă din zona sa de confort, respectând, totodată, limitările impuse de protocoale.
”În articol erau descrise motivele pentru care se întâmplă aşa ceva. În primul rând este frica de nou. Adică te obişnuieşti, merge bine şi nu încerci mai mult, dar dacă încerci mai mult poate realizezi că este mai avantajos pentru pacient, că este o tehnică mai puţin invazivă. Dar nu vrei să faci acest lucru. Eşti mai liniştit dacă rămâi într-o zonă de confort, într-o zonă de siguranţă. Eu consider - şi aşa încerc să îi fac să gândească şi pe colegii mei mai tineri sau mai puţini tineri din serviciul de chirurgie cardiovasculară - că tocmai asta este ideea, tocmai aşa trebuie să fie, trebuie să ieşim tot timpul din zona de confort. Evident, nu încep să faci nebunii, adică lucrurile trebuie să respecte anumite norme şi un anumit control, dar trebuie să te dezvolţi mai departe, trebuie să dezvolţi serviciul mai departe. Lucrurile astea contează şi se vede”, a adăugat dr. Cătălin Badiu.
