Steaua Bucureşti, deja eliminată din FIBA Europe Cup, victorie în ultimul meci din grupa E

Steaua Bucureşti, deja eliminată din FIBA Europe Cup, victorie în ultimul meci din grupa E

Vicecampioana la baschet masculin din 2018, Steaua Bucureşti, a învins, miercuri, pe teren propriu, formaţia Cherkaski Mavpy, scor 87-70 (43-40), în ultimul meci din grupa E a FIBA Europe Cup. Cu 7 puncte, pe locul 4 în grupă, Steaua nu merge mai departe.

Anterior, steliştii au obţinut următoarele rezultate: cu Bakken Bears 66-100 şi 63-98, cu Z Mobile Priştina 81-87 şi 69-74, iar cu Cherkaski Mavpy 64-90.

În grupa A, România este reprezentată de campioana en-titre, CSM Oradea, care a fost şi ea eliminată deja din competiţie şi dispută, miercuri seară, ultimul meci.

De asemenea, U Banca Transilvania Cluj nu a trecut de turul doi preliminar al FIBA Europe Cup şi a ratat faza grupelor în dubla dispută cu israelienii de la Ironi Ness Ziona.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor