Nicolae Stanciu a declarat, vineri seară, după meciul României cu Germania, pierdut cu scorul de 1-2, că tricolorii trebuie să recunoască faptul că germanii au dominat şi au meritat victoria.
“Suntem dezamăgiţi, dar până la urmă e o înfrângere şi trebuie să fim bărbaţi şi să recunoaştem că ne-au dominat şi că meritau victoria, chiar dacă şi noi ne-am creat şanse bune. Luni e obligatoriu să câştigăm”, a spus Stanciu.
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, la Hamburg, cu scorul de 2-1, de selecţionata Germaniei, într-un meci din etapa a şaptea a grupei J a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2022, în care a condus cu 1-0. Tricolorii sunt acum pe locul patru în grupă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Au marcat Gnabry ’52 şi Muller ‘81 pentru gazde, respectiv Ianis Hagi ‘9 pentru România.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.