Sportul Snagov a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (2-0), de echipa Luceafărul Oradea, în etapa a XXIX-a a campionatului de fotbal Liga a II-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportul Snagov a suferit a treia înfrângere la rând, a doua consecutivă pe teren propriu şi pierde teren în lupta pentru promovarea în Liga I.

Rezultatele înregistrate, miercuri, sunt următoarele:

Academica Clinceni - CS Baloteşti, scor 4-0;

ACS Poli Timişoara – Metaloglobus Bucureşti, 1-0;

Sportul Snagov – Luceafărul Oradea, 2-4;

CS Mioveni – Aerostar Bacău, 2-0;

Farul Constanţa – ASU Politehnica Timişoara, 1-1;

Dacia Unirea Brăila – ACS Energeticianul, 3-1;

UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu, 3-3.

Vineri, Universitatea Cluj a câştigat, în deplasare, cu scorul de 6-2, în faţa formaţiei Daco-Getica Bucureşti.

Partida Petrolul Ploieşti – FC Argeş are loc miercuri, de la ora 19.00, iar meciul Ripensia Timişoara – Chindia Târgovişte este programat joi, de la ora 17.30.

În urma acestor rezultate, Academica Clinceni conduce în clasament, cu 67 de puncte, urmată de Universitatea Cluj şi Chindia Târgovişte, cu câte 60 de puncte, de Petrolul Ploieşti şi Sportul Snagov, cu câte 59 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.