Sky Sport Deutschland a decis să plătească ultima tranşă din drepturile de televizare a meciurilor din prima şi a doua ligă germane, informează cotidianul Bild, citat de lequpe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sky a obţinut o reducere de câteva zeci de milioane de euro din tranşa de 225 de milioane de euro, a patra rată din contractul de 900 de milioane de euro pe care îl are cu liga profesionistă germană, dar a promis că va efectua repede plata, până la finalul acestei luni.

Aceşti bani reprezintă o gură de oxigen pentru cluburile germane în perioada în care meciurile sunt suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit sursei citate, 13 dintre cele 36 de grupări din 1.Bundesliga şi 2.Bundesliga erau în pericol de faliment.

Şi posturile publice ARD şi ZDF, care deţin drepturile pentru transmiterea rezumatelor meciurilor, au fost de acord să plătească ultima rată din contract, de 40 de milioane de euro.

Liga profesionistă din Germania, DFL, va ţine, joi, o videoconferinţa cu cluburile, în care urmează să stabilească o posibilă dată de reluare a partidelor.

Videoconferinţa, la care urmau să participe reprezentanţi ai celor 36 de cluburi profesioniste din primele două ligi, era programată pentru 17 aprilie, dar a fost amânată pentru 23 aprilie.

În aceeaşi zi, are loc şi reuniunea Comitetului Executiv al UEFA, iar Christian Seifert, preşedintele DFL, doreşte să aştepte rezultatul acelei întruniri înainte ca grupările germane să ia o decizie cu privire la reluarea meciurilor.

Întrerutptă la 13 martie din cauza răspândirii Covid-19, Bundesliga se va relua cel mai probabil la finalul lunii mai, fiind vizate datele de 23 şi 30 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.