Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, cu 6.330 de puncte, după australianca Ashleigh Barty, ocupanta locului I şi după japoneza Naomi Osaka, locul al doilea, în clasamentul dat publicităţii luni. Însă românca, deţinătoarea trofeului la All England Club, riscă să iasă din Top 10 WTA pentru prima dată din 2014, după turneul de la Wimbledon, de la care s-a retras din cauza unei accidentări. În clasamentul "live", ea ocupă locul 8 WTA, cu 4.395 de puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În top Top 10 WTA s-a produs o schimbare faţă de clasamentul precedent, sportiva cehă Karolina Pliskova coborând trei poziţii până pe locul 13. Petra Kvitova, tot din Cehia, a revenit între primele zece jucătoare, pe locul 10, după o urcare de două poziţii. Ierarhia este următoarea:

1. Ashleigh Barty (Australia) - 7.875 de puncte;

2. Naomi Osaka (Japonia) - 7.346;

3. Simona Halep (România) - 6.330;

4. Arina Sabalenka (Belarus) - 6.195;

5. Elina Svitolina (Ucraina) - 5.835;

6. Sofia Kenin (SUA) - 5.640;

7. Bianca Andreescu (Canada) - 5.321;

8. Serena Williams (SUA) - 4.931;

9. Iga Swiatek (Polonia) - 4.465;

10. Petra Kvitova (Cehia) - 4.215.

 Jucătoarele române din Top 200 WTA au avut următoarele evoluţii în ierarhie:

- Sorana Cîrstea se menţine pe locul 45, cu 1.614 puncte;

- Patricia Ţig a coborât un loc, până pe 63, cu 1.284 de puncte;

- Irina-Camelia Begu se menţine pe locul 79, cu 1.044 de puncte;

- Ana Bogdan se menţine pe 92, cu 880 de puncte;

- Irina Bara a urcat de pe locul 113 pe 112, cel mai bun din carieră, cu 715 puncte;

- Jaqueline Cristian a urcat un loc, până pe 152, cu 509 de puncte;

- Mihaela Buzărnescu a urcat de pe locul 161 pe 160, cu 485 de puncte;

- Monica Niculescu a urcat două poziţii, până pe locul 191, cu 366 de puncte;

- Elena Gabriela Ruse a urcat o poziţie, până pe locul 198, cu 355 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.