Simona Halep a declarat, sâmbătă, după victoria cu Kristina Mladenovic din FedCup, că a avut mari emoţii şi că întotdeauna îi este greu să joace pentru ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost un meci dificil, pentru că am avut emoţii, este întotdeauna greu să joc pentru ţară, dar mă bucur foarte mult că am reuşit să câştig. Cu aşa public este greu să renunţi şi să pierzi, le mulţumesc foarte mult pentru că au venit şi pot să spun că au dominat sala astăzi. Terenul a fost un pic greu, a fost puţin ud şi a fost foarte greu să termin punctele, dar şi ea are un joc dificil, chiar dacă nu a mai câştigat atât de mult în ultima perioadă este o jucătoare foarte bună, schimbă ritmul foarte des şi nu a fost uşor să-mi găsesc ritmul meu. Dar spre final am reuşit să domin eu mai mult şi să găsesc eu ritmul şi să joc ceea ce trebuia să joc. A fost greu să-mi controlez emoţiile la început, dar a fost bine pe final şi asta e tot ce contează", a declarat Halep, la microfonul Telekom Sport.

Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial, în primul meci al întâlnirii din semifinalele Fed Cup dintre Franţa şi România.

Această partidă va fi urmată de întâlnirea Caroline Garcia, locul 21 WTA - Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.