Simona Halep, locul I WTA, este direct acceptată în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, fază în care ar putea evolua contra Irinei Begu, locul 55 WTA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Begu va juca în turul I împotriva unei sportive venite din calificări, apoi, în cazul unei victorii, îşi va înfrunta colega de echipă de Fed Cup, cu care a făcut de multe ori pereche la dublu.

În absenţa Mihaelei Buzărnescu, accidentată, Halep şi Begu sunt singurele românce acceptate direct pe tabloul principal.

Un duel românesc va fi şi în calificări, Monica Niculescu, locul 69 WTA şi cap de serie numărul 21, urmând a juca, sâmbătă, în turul I împotriva Anei Bogdan, locul 82 WTA.

Tot în turul I al calificărilor, Sorana Cîrstea, locul 54 WTA, va evolua cu americanca Vania King, locul 908 WTA, fostă numărul 50 mondial.

Turneul de la Cincinnati va începe luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.