Olandezul Sergino Dest, jucător de la Ajax dorit şi de Bayern Munchen, a ales FC Barcelona, cu care a semnat un contract pe cinci ani.
Dest, 19 ani, fundaş dreapta, i-a costat pe catalani 21 de milioane de euro, sumă la care se pot adăuga până la cinci milioane de euro, bonusuri de performanţă.
El are o clauză de reziliere a contractului cu gruparea catalană de 400 de milioane de euro.
Tânărul jucător cu dublă cetăţenie, americană şi olandeză, îl va înlocui la Barcelona pe Nelson Semedo, plecat la Wolverhampton.




























