Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, mizează pe două victorii obţinute de Simona Halep în întâlnirea cu Franţa din semifinalele FedCup. Alegerea jucătoarei numărul 2 îi creează probleme lui Segărceanu, nevoit să aleagă între Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost o perioadă lungă (n.r. - de la meciul cu Cehia), dar care a trecut, cred că ultimele săptămâni au trecut foarte repede. Am aşteptat foarte mult să vedem evoluţia fetelor, a contat foarte mult pregătirea acestui meci. Ne gândim la mai multe variante pentru jucătoarea numărul 2 de simplu. Sunt fericit pentru că nu există nicio problemă de sănătate în echipă, chiar dacă au fost mici accidentări, toată lumea este ok, s-a antrenat bine în utlima săptămână şi aşteptăm să ajungem în Franţa, să vedem suprafaţa de acolo. Am văzut deja nişte filmuleţe, probabil că o să fie o zgură mai rapidă, gen Roland Garros şi sper să începem bine programul de acomodare acolo. Diferenţa ar trebui să fie făcută în favoarea noastră, pentru că o avem pe Simona. Este o diferenţă mare, avem o jucătoare senzaţională, numărul 2 în lume, acum, dar cu o experienţă bogată şi în momentul în care ai o jucătoare pe care te bazezi şi ştii că în proporţie de 90 la sută îţi câştigă două meciuri, viaţa este mai uşoară. Dar ne trebuie şi al treilea punct. Eu cred că e un avantaj că jucăm pe zgură, pentru că eu zic că toate jucătoarele, poate mai puţin Monica Niculescu, se descurcă foarte bine pe zgură şi la fel cred că Garcia ar juca mai bine pe suprafaţă rapidă", a declarat Segărceanu, la plecarea în Franţa.

Întâlnirea Franţa - România din semifinalele Cupei Federaţiei va avea loc în sâmbătă şi duminică, la Rouen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.