Elveţianul Marco Odermatt a câştigat joi primul super-G al sezonului, la Copper Mountain (Statele Unite), obţinând a doua victorie în două curse de Cupă Mondială în această iarnă.
Într-o cursă în care nimeni nu a reuşit un manşă perfectă, Odermatt i-a devansat la limită pe austriacii Vincent Kriechmayr (+8 sutimi) şi campionul mondial la gigant Raphael Haaser (+13/100).
Schiorul elveţian, câştigător a patru globuri de cristal, obţine la 28 de ani a 47-a victorie în Cupă şi a 90-a clasare pe podium. El bifează, de asemenea, a doua victorie în două curse disputate în această iarnă, după succesul din proba de uriaş de la Sölden (Austria) de la sfârşitul lunii octombrie.
Revenirea lui Aleksander Aamodt Kilde
Super-G-ul de la Copper Mountain a marcat, de asemenea, marea revenire pe circuit a lui Aleksander Aamodt Kilde, absent de la accidentul grav suferit la Wengen în urmă cu aproape doi ani. Colosul norvegian, numărul 2 mondial în 2022 şi 2023, s-a accidentat la genunchi şi la umăr, iar infecţii grave i-au complicat revenirea.
În sfârşit refăcut, el a reuşit joi o manşă solidă şi curată, sub aplauzele publicului american, înainte de a-şi exprima uşurarea odată ce a trecut linia de sosire (locul 24, +1,25). La poalele pistei, partenera sa şi megastarul circuitului, Mikaela Shiffrin, era emoţionată până la lacrimi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







