Italianca Federica Brignone, grav accidentată la piciorul stâng după ce a dominat sezonul 2024-25, s-a urcat din nou pe schiuri cu 72 de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina (6-22 februarie), a anunţat miercuri Federaţia Italiană de Sporturi de Iarnă (Fisi).
Brignone, care a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul stâng la 3 aprilie, în timpul Campionatelor Italiene, „a terminat prima fază a reabilitării fizice şi a primit undă verde din partea comisiei medicale pentru a trece la a doua etapă a convalescenţei, care prevede antrenamente pe pârtiile de schi”, a explicat Fisi.
„Ea s-a prezentat astfel pe zăpada din Cervinia (staţiune din Val d'Aoste, la poalele Matterhornului), unde a făcut câteva coborâri pe schiuri obişnuite, însoţită de antrenori federali”, se arată în comunicat.
„Obiectivul în această fază este de a-şi recăpăta stabilitatea şi încrederea, lucru pe care îl va continua să facă în următoarele săptămâni, alternând antrenamentele în sală cu zile suplimentare de schi”, a adăugat Fisi.
Nu s-a precizat nicio dată pentru revenirea la antrenamentele de schi de nivel înalt şi cu atât mai puţin pentru revenirea la competiţii.
Brignone, în vârstă de 35 de ani, a dominat sezonul trecut, câştigând globul de cristal pentru locul 1 mondial, cu zece victorii în circuit şi un titlu mondial la proba de slalom uriaş.
Luna trecută, sportiva din Valdotaine, care a câştigat totul în cariera sa, cu excepţia unui titlu olimpic, a declarat pentru AFP că este imposibil să o vedem în competiţie înainte de ianuarie, sau chiar înainte de Jocurile Olimpice.
Teoretic, ea poate participa la Jocurile Olimpice din 2026, fără să fi disputat o cursă de iarnă, Fisi rezervându-şi dreptul de a o selecta fără ca ea să îndeplinească criteriile obişnuite de selecţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







