Fundaşul Cristian Săpunaru a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că şi jucătorii români au un spirti de luptă pe care îl pot arăta pe teren în meciul cu Serbia din Liga Naţiunilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu zic că s-au schimbat foarte multe lucruri după venirea lui Cosmin Contra. Cred că şi noi avem un spirit de luptă pe care putem să-l arătăm pe teren şi nu trebuie să ne fie frică de spiritul de luptă al Serbiei. Poate nu l-aţi văzut voi, dar noi l-am văzut, am încercat să marcăm cu Muntenegru. Cred că vrem să câştigăm toate meciurile, avem o altă mentalitate decât pe vremea lui Daum. Dar nu spun că ar fi vina dânsului, pentru că până la urmă noi intram pe teren, jucătorii. S-au schimbat multe. Dacă marcam cu Muntenegru nu mai stăteam să vorbim acum despre spiritul de luptă şi despre mentalitatea echipei României. Dacă am fi câştigat, toată lumea ar spus <vai, ce mentalitate au românii, ce bine au jucat!>", a declarat Săpunaru.

El spune că Serbia este o echipă valoroasă, cu jucători ce pot face diferenţe: "Serbia este o echipă valoroasă. Sunt jucători foarte mulţi care joacă în străinătate şi care pot face diferenţa. Dar vom încerca să dăm totul pe tere şi să scoatem un rezultat bun în acest meci. Mâine cred că va fi un alt meci (n.r. - faţă de cel cu Muntenegru), vor fi două echipe care vor dori să câştige. Noi ne-am dorit să înscriem cu Muntenegru şi nu cred că am făcut o partidă rea. Trebuie să încercăm să obţinem cât mai multe puncte pentru a termina pe primul loc."

Săpunaru a preluat de la fundaşul Vlad Chiricheş banderola de căpitan după ce jucătorul echipei Napoli s-a accidentat în partida cu Muntengeru.

"Chiricheş este un jucător valoros, un jucător de care echipa României are nevoie, sperăm să revină cât mai repede, pentru că echipa României are nevoie de el", a precizat Cristian Săpunaru.

Partida dintre Serbia şi România, din Liga Naţiunilor, este programată luni, la ora 21.45, pe Stadionul Partizan din Belgard, în etapa a II-a a Grupei 4 a Ligii C a Ligii Naţiunilor. În primul meci, tricolorii au remizat, vineri, scor 0-0, cu Muntenegru, la Ploieşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.