Mijlocaşul german Sami Khedira se pregăteşte individual, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală în urma unei aritmii cardiace, a anunţat, marţi, clubul Juventus Torino.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sami Khedira a efectuat examenele cardiologice prevăzute, care au arătat o evoluţie pozitivă a tratamentului urmat şi a început un program de pregătire personalizat. Pentru moment, prognosticul de aproximativ o lună de la data intervenţiei până la reluarea completă a activităţii este confimat", a precizat Juventus, într-un comunicat, citat de Le Soir.

Astfel, Khedira ar trebui să revină în echipă peste două săptămâni. El nu va evolua în manşa retur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, cu Atletico Madrid, din 12 martie.

La 20 februarie, mijlocaşul Sami Khedira a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru o aritmie cardiacă. Problema i-a fost descoperită cu puţin timp înainte ca echipa să plece la Madrid. Din acest motiv, el a ratat meciul pe care echipa lui, Juventus Torino, l-a disputat cu Atletico, în manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

În Spania, Juventus a pierdut cu 0-2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.