România, locul 5 la CE under 17 de volei feminin şi s-a calificat la FOTE şi CM U18 din 2021

România, locul 5 la CE under 17 de volei feminin şi s-a calificat la FOTE şi CM U18 din 2021
FOTO: CEV

Naţionala de volei feminin under 17 a României s-a clasat, vineri, pe locul 5, la Campionatul European din Muntenegru, după 3-2 cu Polonia, în meciul de clasament final. Tricolorele mici şi-au asigurat astfel participarea la două competiţii majore din 2021: FOTE şi Campionatul Mondial U18.

Scorul pe seturi la ultimul meci din Muntenegru a fost 21-25, 25-20, 25-21, 22-25, 15-10.

Rezultatele complete ale României: 3-0 cu Belarus, 0-3 cu Serbia, 0-3 cu Polonia, 0-3 cu Rusia, (grupa II), 3-2 cu Slovenia (locurile 5-8), 3-2 cu Polonia (locurile 5-6).

Tot vineri se vor juca finalele pentru medalii, între Serbia – Italia (bronz), respectiv Rusia – Turcia (aur).

Clasarea finală pe locul 5 aduce junioarelor României calificarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), care va avea loc în 2021 la Kosice, precum şi la Campionatul Mondial U18, tot din 2021, unde Europa are alocate şase locuri.

Cu acelaşi antrenor pe banca tehnică – Marius Macarie -, voleibalistele junioare au obţinut argintul la ediţia trecută a FOTE, iar la Mondiale locul 6, la ambele luând startul în premieră.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră