Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că pe producţia de drone există deja un contact între firme ucrainiene şi Ministerul Apărării din România, deci lucrurile sunt avansate. El a menţionat că interceptoarele pentru Patriot reprezintă un efort comun al ţărilor NATO şi o să existe, proporţional cu celelalte ţări NATO care au interceptoare, o donaţie din partea României.
”Pe producţia de drone există deja un contact între firme ucrainiene şi Ministerul Apărării din România, deci lucrurile sunt avansate şi prin cadrul pe care îl avem, partea de hârtii este mult simplificată”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, în Ucraina.
El a menţionat că ”interceptoarele pentru Patriot reprezintă un efort comun al ţărilor NATO care au interceptoare Patriot”.
”România este una dintre ele şi o să existe, proporţional cu celelalte ţări NATO care au interceptoare, o donaţie din partea României”, a spus el.




























