Fundaşul dinamovist Ricardo Grigore a declarat, sâmbătă seară, că echipa lui nu s-a prezentat la meciul amical cu FC Voluntari, deoarece jucătorii nu erau concentraţi pentru această partidă şi voiau să afle când li se achită restanţele salariale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu a fost nicio ceartă, niciun scandal, doar am discutat cu conducerea, nu s-a întâmplat nimic special. Toată lumea este fericită pentru că s-a ajuns la un numitor comun şi totul este în regulă. Cred că nu mi-am luat salariul pe trei luni, nu ştiu sigur pentru că ne-au băgat un salariu înainte de a începe pregătirea. Acum urmează să luăm săptămâna viitoare un alt salariu şi sper ca lucrurile să se rezolve şi să fie bine. Am discutat cu domnul Bălănescu. Nu ne-a dat detalii, ne-a promis că banii se vor plăti săptămâna viitoare, totul va fi în regulă şi noi să ne concentrăm pe etapa care va urma, cu Chindia, pentru că este un meci foarte important şi trebuie să luăm cele trei puncte şi să avem acestă linişte financiară înainte de acest meci. Până acum s-au ţinut de cuvânt, îi mai credem, aşteptăm să se rezolve lucrurile. Până acum acum tot ce n-au promis, cei din galerie, cu salariul precedent, s-au ţinut de cuvânt, nu avem de ce să nu-i credem. Ni s-a spus că vom primi banii. Sincer să fiu, nu contează de la cine primim banii. Nu ştiu cine ne va plăti salariul. Suporterii fac parte din club, au acţiuni şi nu e nimic anormal să facă lucrul ăsta. După ce vom primi banii, cred că se va comunica de unde vor veni banii. Nu am boicotat meciul împotriva Voluntariului. Am avut o discuţie cu conducerea, am decis să nu jucăm acest meci pentru că nu eram concentraţi. Mă bucur că lucrurile au ajuns la un numitor comun şi toţi am fost pe acelaşi făgaş. Ne gândeam când ne intră banii şi am vrut să ştim mai clar când vor intra banii. Acum totul sper să decurgă aşa cum ni s-a promis. Sunt încrezător că plecăm de la un moment zero, să scoatem maximum din ce a mai rămas din acest sezon, cu o prioritate foarte mare pe finala Cupa României. Eu nu cred că vom avea probleme cu retrogradarea", a declarat Grigore, la Telekom Sport.

Jucătorii echipei Dinamo au refuzat să se prezinte la meciul amical cu FC Voluntari, programat, sâmbătă, de la ora 18.00, pe Stadionul Anghel Iordănescu, din Pipera, din cauza restanţelor financiare pe care conducerea le are faţă de ei.

Campionatul intern Liga I se reia vineri, după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus. Dinamo, locul 4 în play-out, la trei puncte de Chindia, de pe locul 7, retrogradabil, urmează să joace în etapa a treia, lunea viitoare, pe teren propriu, chiar cu formaţia din Târgovişte.

FC Dinamo se confruntă cu probleme financiare după ce acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă a refuzat să mai investească în echipă şi a scos gruparea la vânzare, fără a reuşi până acum să încheie vreo tranzacţie, deşi a negociat cu mai mulţi potenţiali cumărători. 

Fanii dinamovişti strâng fonduri prin Programul DDB pentru a ajuta clubul confruntat cu probleme financiare. Suporterii au reuşit să strângă până în prezent peste 500.000 de euro, cu care au plătit salariile jucătorilor şi alte datorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.