Echipa ciucană Csikszereda a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-3, în faţa formaţiei CFR Cluj, în etapa a şaptea din Superligă.
La Miercurea Ciuc oaspeţii au ratat prin Biliboc, în minutul 27, însă acelaşi jucător a ajuns iarăşi faţă în faţă cu Eduard Pap, un minut mai târziu, şi a reuşit să înscrie, deschizând scorul. Gazdele au egalat destul de repede, în minutul 33, când Eppel a înscris cu o lovitură de cap. În al doilea minut al prelungirilor, Perianu a adus din nou în avantaj pe clujeni, marcând cu un şut superb, de la 30 de metri. Ciucanii au egalat în minutul 49, la o respingere greşită a lui Kresic şi meciul se îndrepta către un rezultat de egalitate. Pap a respins însă în careu un şut excelent expediat de Korenica, iar Drazic a trimis în plasă, făcând 3-2 pentru oaspeţi. Szalay a şters bara cu o lovitură liberă, în minutul 87 şi CFR Cluj s-a impus la Miercurea Ciuc, 3-2 cu Csikszereda. Elevii lui Şumudică sunt pe locul 10, cu 9 puncte. Csikszereda rămâne ultima, fără victorie şi cu doar un singur punct obţinut până acum.
CSIKSZEREDA: E. Pap – A. Szabo, Palmeş, Csuros (Hegedus 76) – Czekus, Veres, A. Horvath (Szalay 46), Trif – Paszka, Toth-Pal (D. Bota 46) – Eppel (Syahl 76). ANTRENOR: Istvan Szabo;
CFR CLUJ: Vâlceanu – Braun, Kresic, Aly Abeid – Kun, Perianu, Korenica, Camora (Pantalon 88) – Cordea (Şfaiţ 71), Drazic, Biliboc (A. Păun 82). ANTRENOR: Marius Şumudică;
Cartonaşe galbene: Czekus 43 / Kresic 84, Şfaiţ 90+1
Arbitri: Horia Mladinovici - Nicuşor Marin, Marius Marchidanu
Arbitri VAR: Marcel Bîrsan - Claudiu Marcu




























