Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, sărbătoreşte în 2 decembrie, cu ocazia primului meci la CM-2017, cu Paraguay, 10 ani de la debutul său la Mondiale. În 2007, cu China, tot în primul meci al României la acea ediţie, marca 10 goluri. ”Mă gândeam atunci ce norocoasă sunt că merg la Mondiale cu jucătoare pe care le vedeam la TV”, spune Cristina. Acum este căpitanul reprezentativei şi în continuare visează la o medalie de aur cu România, chiar dacă joacă de fiecare dată cu dureri la umărul drept.
Zece ani au trecut de la debutul Cristinei Neagu la Campionatele Mondiale. În 2007, în Franţa, România a debutat în grupa D, cu China, iar Cristina Neagu a marcat 10 goluri. Avea 19 ani. Tricolorele au învins cu 31-29, au fost pe primul loc în grupă, şi au continuat drumul până în semifinale, când Rusia le-a ”tăiat” elanul, cu un 30-20 sec. În finala mică, tricolorele au pierdut atunci cu Germania, cu 35-36, încheind pe locul 4, considerat o contraperformanţă după medalia de argint obţinută la ediţia anterioară, tot cu Gheorghe Tadici pe banca tehnică.
România nu a avut-o atunci pe Cristina Neagu printre protagonistele premiilor individuale – doar pivotul Ionela Gâlcă Stanca a intrat în All Star Team - dar şi-a luat revanşa ulterior, fiind aleasă de trei ori cea mai bună jucătoare a lumii: în 2010, 2015 şi 2016.
În acest deceniu, echipa României a avut evoluţii contrastante, de la medalia de argint din 2005 au urmat locul 4 (CM2007), locul 8 (2009), locul 13 (2011), locul 10 (2013) şi medalia de bronz (2015).
Cristina Neagu nu a participat la ediţia din 2011, care s-a desfăşurat la şase luni după operaţia la umărul drept, acolo unde medicul din SUA i-a găsit ”o gaură”, iar intervenţia a ţinut-o departe de teren până în septembrie anul următor.
La zece ani distanţă de la debutul său la Campionatele Mondiale, Cristina Neagu (29 de ani), acum căpitanul reprezentativei, a vorbit pentru News.ro despre toată această perioadă, dar şi despre ce urmează pentru România, care acum este condusă de ibericul Ambros Martin şi va participa, între 1 şi 17 decembrie, la CM din Germania. Va fi a 23-a ediţie, iar România este singura din lume care a participat la toate.
”Nu-mi amintesc prea mult din meciul de debut. Aveam emoţii, prinsesem lotul lângă jucătoare de legendă ale României şi mă gândeam ce norocoasă sunt că merg la Mondiale cu jucătoare pe care le vedeam la TV. Eram emoţionată şi fericită că am prins echipa. Era o concurenţă foarte mare pe posturi şi îmi doream mult să merg şi eu”, povesteşte Cristina Neagu pentru News.ro.
Echipa României a încheiat atunci pe locul 4. Era tot cu Gheorghe Tadici antrenor, acelaşi care dusese reprezentativa la medalia mondială de argint în 2005, în Rusia, unde finala, chiar cu ţara gazdă, nu putea fi câştigată de tricolore la Sankt Petersburg nici dacă se juca o săptămână. Nu a contat nici că preşedintele României în funcţie, Traian Băsescu, primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, certaţi în ţară, dar prieteni în tribună, şi jumătate din miniştrii Guvernului erau prezenţi. În pofida zvonurilor, Vladimir Putin nu a asistat, dar Rusia a câştigat şi fără el. Pe valoare.
Doi ani mai târziu, locul 4 obţinut la CM din Franţa a fost văzut ca o ”decădere”.
”Atunci am fost foarte aproape de bronz, am terminat pe locul 4. România avea medalia de argint din 2005 şi apoi am mai obţinut bronzul în 2015. Două de toate, cum ar veni. Au fost 10 ani frumoşi pentru mine. Atunci eram la debutante, acum sunt la veterene (râde – n.r.). Am avut norocul să fiu lângă mari jucătoare ale României în aceşti ani şi să asist la schimburi de generaţii. Au fost puţine medalii, dar atât de multe amintiri. Sigur că cea mai frumoasă pentru mine este cea din 2015, medalia de bronz, şi nu mă refer la faptul că e cea mai apropiată, ci la felul cum am obţinut-o, cum am luptat, ce diferenţe enorme au fost între jocul nostru din prima şi a doua săptămână de Mondiale. În aceşti ani, fără referire la Mondiale, mai am o amintire preţioasă – Jocurile Olimpice de la Beijing. Au fost primele pentru mine, era un vis din copilărie. În partea opusă, cea cu plânsul, este amintirea Jocurilor Olimpice de la Rio, de anul trecut. Este plânsul de bucurie şi cel care doare, asta e”, rememorează Cristina.
Ea povesteşte şi despre oscilaţiile echipei României în ultimii 10 ani de participări la Campionatele Mondiale. Spune că, din punctul său de vedere, aducerea antrenorilor străini la naţională contează. La CM din 2015, România a obţinut medalia de bronz cu suedezul Thomas Ryde pe bancă, iar din 2016 este condusă de spaniolul Ambros Martin, cu care va ataca CM-2017 şi cu care s-a clasat pe locul 5 la Europenele de anul trecut.
”România a avut jucătoare excepţionale, dar am avut antrenori care nu au ştiut parcă ce să facă cu ele. O să mă înjure pentru ce spun, o să se supere, dar toţi adversarii se temeau de noi, auzeam cum îşi doresc să antreneze România şi probabil aici a fost o problemă, la nivelul băncii tehnice. Eu înţeleg altfel acum schimburile de generaţii. În trecut au fost jucătoare foarte mari şi cred că antrenorul are un rol enorm, acela de a pune pionii pe tablă. Cumva, el devine pionul principal. Am observat asta şi la echipele de club, dar nu vreau să fac astfel de comparaţii. România a avut jucătoare foarte valoroase în ultimii 10-15 ani, dar rezultate prea puţine, iar antrenorii cred că nu au ştiut ce să facă. Contează că vin aceşti antrenori străini. Nu am ascuns niciodată că mi-a plăcut să lucrez cu ei. Oferă alt tip de responsabilitate, mai puţin stres, comunicarea e alta, felul în care lucrăm, felul în care contează părerile noastre... Mă întreb cum ar fi arătat naţionala noastră cu un antrenor străin acum mai mulţi ani? Am obţinut trei medalii din 2005 încoace (argint, bronz la CM şi bronz la CE – n.r.), când am avut jucătoare câştigătoare de Liga Campionilor în lot şi atâtea multe alte fete de valoare”, spune căpitanul naţionalei.
Aflată la Craiova, unde echipa României pregăteşte în aceste zile participarea la CM din Germania şi va disputa meciuri la Trofeul Carpaţi, cu Polonia, Macedonia şi Brazilia, Cristina Neagu este cu gândul şi la competiţia ce începe chiar de Ziua Naţională. Va fi al cincilea Mondial din cariera sa, de la care spune însă că nu trebuie aşteptată o medalie. Şi nu pentru că ar fi imposibil de obţinut, ci pentru că lotul României faţă de ediţia de acum doi ani a suferit modificări majore. Iar o medalie nu o poate câştiga o jucătoare, ci echipa.
”Îmi doresc foarte mult o medalie de aur, spun asta de mulţi ani. Vreau o medalie de aur cu naţionala ţării mele. Dar pe zi ce trece cred că mă îndepărtez de acest vis”.
De ce?
”Voi avea 30 de ani curând, echipa se reconstruieşte şi simt că nu mai am atât de mult timp să joc la acelaşi nivel. Se doreşte echipă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, este normal, iar eu vreau rezultate pe termen scurt. Au trecut anii deja. Acum, în Germania, e greu realizabil. Nu imposibil, dar greu. Nu am renunţat la visul meu, de-asta sunt aici, de-asta ajut, e motivul pentru care vin la naţională. Acum însă cred că sunt şanse mici la medalie. E sistem eliminatoriu după grupă, contează enorm ce faci în fiecare meci. Unul bun te trimite la medalie, unul prost acasă. Nu trebuie pusă presiune pe fetele debutante, cele tinere venite la lot. Au nevoie de timp, nu de presiune de la primul turneul final. Faţă de acum doi ani am pierdut jumătate din lot, iar faţă de anul trecut şi pe Paula Ungureanu şi Oana Manea, doi stâlpi ai naţionalei. E o situaţie grea şi trebuie să fim realişti”, a spus ea.
Există un obiectiv oficial pentru echipa României la Campionatul Mondial din Germania?
”Din ce ştiu eu, nu. Sigur că noi, fetele, ne dorim un loc cât mai bun şi ne gândim tot timpul la medalie. Nu ştiu să avem vreun obiectiv oficial, dar ce vorbim între noi, e cu totul altceva. Cea mai bună variantă pentru noi este clasarea pe locurile 1-3 în grupă, deci nu pe 4, pentru că încrucişăm cu grupa B, unde e Norvegia, campioana mondială, şi sigur că nu vrem Norvegia în optimi. Avem nevoie de o adversară mai aproape de valoarea noastră atunci”, spune Cristina.
Întrebată dacă e mai bine să se plece la drum fără obiectiv, ea spune că ”acesta ar pune o presiune suplimentară pe echipă, care are atâtea fete tinere” şi că e mai bine fără obiectiv, pentru că, oricum, jucătoarele îşi vor stabili ”ţinta” cât mai sus.
Da, dar cu aşteptările românilor cum rămâne? Ei ştiu că România merge bine la handbal şi acum doi ani a luat medalia de bronz.
”Aşteptările românilor nu sunt realiste faţă de 2015. S-au schimbat multe şi mă refer în primul rând la componenţa echipei. Fetele nou-venite trebuie încurajate, nu au experienţă la acest nivel. Au nevoie de timp. Nu putem compara cu echipa din 2005, de exemplu, care lua medealia de argint mondială, dar după un an rata calificarea la Campionatul European. S-a întâmplat cu acele mari jucătoare de atunci, aşa că acum nu trebuie avute aşteptări. Avem nevoie de încurajări, sper să înţeleagă toată lumea”.
La CM din 2015, Cristina Neagu a încheiat competiţia cu 63 de goluri. Are aproape 700 până acum pentru România. Spune că îi plac mai mult golurile decât pasele decisive, pentru că oferă încredere întregii echipe. Şi nu, nu o încântă când iese golgeter, dar echipa pierde.
”E mai frumos să înscrii goluri. Îţi dau încredere şi ţie, şi echipei. Cred că sunt altruistă, mă gândesc şi la colege, la echipă, încerc că creez faze pentru fete, să le pun în valoare. Nu mă încălzeşte însă când eu dau multe goluri sau fac un meci bun, dar echipa pierde. Oamenii care ştiu handbal văd ce pot să creez pe teren şi cred că fetelor le e simplu şi lor să vadă ce pot să fac. Cred că sunt conştiente că încerc să le ajut”, spune Cristina.
Cum e atmosfera după un meci bun în care dai goluri, dar şi multe pase decisive fetelor? Există mulţumiri? ”Nu trebuie să-mi mulţumească. E OK, cred că fetele ştiu asta”.
Într-un fel sau altul, prin goluri, pase decisive, profesionalism sau pur şi simplu valoare, Cristina Neagu s-a impus ca lider în echipa naţională. Este şi căpitan acum, iar responsabilitatea, teoretic, ar trebui să fie alta. Ea spune că nu, pentru că şi înainte, cu colegele care erau căpitan discuta şi avea cerinţe şi îşi asuma nevoile echipei.
”Mi-am asumat această responsabilitate când nu eram căpitan, chiar şi în afara terenului. Adică să nu ne lipsească ceva, discuţii cu federaţia dacă era nevoie, orice. Am format o echipă şi cu fetele care au fost căpitan înainte. Pentru mine nu e o presiune sau o responsabilitate în plus acum că sunt căpitan. Mă ocup şi de chestii organizatorice, au venit fete pentru prima dată la lot, trebuie să ştie cum merg lucrurile la echipa naţională. Încerc să rezolv tot ce se iveşte, să le spun tot ce e nevoie să ştie ca să intre cât mai repede în atmosfera naţionalei”.
A învăţat de-a lungul anilor că există un punct până la care mergi în discuţiile cu presa. Rar trece de el. Este onestă în răspunsuri, dar unele subiecte, cum ar fi sănătatea ei, le tratează cu foarte mare atenţie. Umărul drept, cel operat în 2011, este acelaşi. Tot al ei. O ajută să dea 10 goluri pe meci sau cinci pase decisive, uneori o mai şi trădează. Spune acum şi de ce, dar subliniază că nu vrea să pară ”o scuză”. Subliniază de două ori.
”Durerile la umăr le-am avut mereu. De câteva luni fac injecţii, aici, acasă, nu în SUA. De-asta nu am jucat prea mult nici săptămâna trecută în ultimul meci din grupa Ligii Campionilor. Nu am scăpat niciodată de aceste dureri. Sunt tot acolo, la antrenamente, la jocuri. Medicul mi-a spus când m-a operat că vor dispărea în timp, dar nu s-a întâmplat. Sunt constante, m-am obişnuit deja”, vine explicaţia.
Durerile sunt la fel ca înainte de operaţie sau diminuate?
”Sunt cam aceleaşi ca înainte de operaţie. Din păcate, medicii nu au găsit încă o soluţie. Poate peste 10 ani când nu voi mai juca o să râd că nu au găsit soluţia când jucam. Dar acum am învăţat să am grijă de mine, de corpul meu, să-mi dozez efortul şi să fiu înţeleasă altfel. Am auzit şi tot felul de remarce, gen de ce nu am jucat la meciul cu CSM Slatina în Liga Naţională. Eu ştiu ce trăiesc în fiecare zi şi când şi cât trebuie să am grijă de mine. Răuvoitorii vor rămâne întotdeauna aşa. Niciodată nu am spus, oriunde am jucat, că nu fac vreo deplasare, pentru că ar fi o echipă mai slabă. Cred că sunt prea responsabilă în viaţa mea pentru a spune aşa ceva. Dar nu vreau ca aceste probleme de sănătate ale mele, care sunt ale mele, să pară o scuză vreodată. Am intrat pe teren de fiecare dată cu sufletul deschis şi cu toată puterea de care am fost în stare. Da, m-a durut, asta e, e problema mea şi eu trec peste ea, cum ştiu”.
Ea mai spune că nu ar fi totuna pentru sănătatea sa dacă ar arunca la poartă într-un meci de ”doar 2-3 ori, nu de 10-15”, dar că joacă la ”100%”, pentru că altfel nu poate şi că s-a învăţat cu durerea de mulţi ani.
Campionatul Mondial e la câteva zile distanţă. Trofeul Carpaţi la finalul săptămânii, pregătirea bagajelor şi plecarea spre Germania, unde România va juca în grupa A, la Trier. Cristina Neagu are şi un mesaj pentru fanii României.
”Ce pot eu să promit, la fel ca şi fetele, este că naţionala noastră va da totul pe teren. Că uneori nu va ieşi, e altceva, nu înseamnă că nu am încercat, că nu ne-am dorit din tot sufletul. Cu siguranţă mergem acolo la victorie. Cel mai important este ca, în cazul unui eşec, să ne putem privi în ochi, fix la fel ca după o victorie, şi să recunoaştem că, da, am făcut tot ce am putut mai bine, dar adversara a fost mai bună”.
Dincolo de handbal, luna decembrie înseamnă şi Moş Crăciun. Sigur că sănătatea şi o medalie sunt primele pe lista pentru Moş Crăciun. Dar dincolo de ele ce există?
Cristina e cam încurcată. ”Nu ştiu ce i-aş cere lui Moş Crăciun. Nu m-am gândit la asta. Dar acum, că mă întrebi, sunt fericită că voi fi acasă când vine Moş Crăciun cu toţi cei dragi. Anul trecut am plecat la club, la Buducnost, în 26 decembrie, dar acum voi fi acasă şi va fi cel mai frumos Crăciun pentru mine”.
Naţionala României se află la Craiova înaintea Campionatului Mondial din Germania, unde de vineri va juca la Trofeul Carpaţi. Programul meciurilor este următorul: Macedonia – Brazilia (ora 17.00), România – Polonia (19.00) în 24 noiembrie, Brazilia – Polonia (14.00), România – Macedonia (16.00) în 25 noiembrie şi Macedonia – Polonia (14.00) şi România – Brazilia (16.30) în 26 noiembrie.
Tricolorele s-au calificat, în iunie, după o dublă cu Austria, pentru a 23-a oară consecutiv la Campionatul Mondial, care va avea loc între 1 şi 17 decembrie în Germania. România este singura echipă din lume care a bifat toate ediţiile.
România va întâlni, în ordine, între 2 şi 8 decembrie, în grupa A la Campionatul Mondial din Germania, echipele Paraguay, Slovenia, Spania, Angola şi Franţa.
Programul partidelor în grupa A, la Trier, este următorul: Franţa – Slovenia, România – Paraguay, Spania – Angola (în 2 decembrie); Slovenia – România, Angola – Franţa, Paraguay – Spania (3 decembrie); Franţa – Paraguay, România – Spania, Slovenia – Angola (5 dcembrie), România – Angola, Spania – Franţa, Paraguay – Slovenia (7 decembrie) şi Angola – Paraguay, Spania – Slovenia, Franţa – România (8 decembrie).
În celelalte trei grupe vor juca echipele Norvegia, Polonia, Argentina, Ungaria, Cehia, Suedia (grupa B, la Bietigheim), Danemarca, Tunisia, Japonia, Muntenegru, Brazilia, Rusia (C, Oldenburg), Germania, Olanda, Camerun, China, Coreea de Sud, Serbia (D, Leipzig).
După disputarea meciurilor din grupe, primele patru clasate se vor califica în optimile de finală, fază din care se va juca eliminatoriu până la medalii.
La ediţia din 2015 a CM, România a obţinut medalia de bronz, având în palmares şi argint mondial în 2005.
Campioana mondială en-titre este Norvegia, care a mai cucerit medalia de aur în 1999 şi 2011.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
