Antrenorul Mircea Rednic a declarat că a protestat şi el, vineri, la stadion, dar nu pentru construcţia de autostrăzi, ci pentru reconstrucţia Stadionului Dinamo, fiind convins că mai curând câştigă echipa lui titlul de campioană, decât se face noua arenă. Tehnicianul dinamovist admite însă şi importanţa construcţiei de autostrăzi pentru România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Şi eu am protestat, aici, pe stadion. Eu protestez pentru stadion. O să fac şi eu o miniatură de stadion, o machetă", a spus Rednic, înaintea conferinţei de presă de vineri.

Întrebat în timpul conferinţei dacă este o veste bună că tragerea la sorţi a meciurilor de la Euro-2020 este la Bucureşti, Rednic a răspus: "Noi o să avem tragerea la sorţi, dar nu ştiu dacă o să avem meciuri. Pe mine mă interesa dacă aveam stadion. V-am zis că 15 minute am stat pe teren şi mă tot uitam de unde să încep, să sparg o cărămidă, să rup vreo două, trei scaune, să zic că, gata, se începe şi la Dinamo reconstrucţia stadionului. Nu cred că o să reuşesc să... Nu avem autostrăzi, de 30 de ani ne chinuim să legăm vestul de Bucureşti, nu suntem în stare să facem 40-50 de kilometri de la Comarnic la Braşov. Cât ar fi de important pentru turism, să putem să atragem străini la noi în ţară? Nu interesează pe nimeni, tot dăm din gură şi ne ocupăm de altceva. Ştiu că şi domnul Badea are o machetă la el în birou şi e un stadion frumos. Cred că mai repede ajunge Dinamo campioană decât să se facă stadionul."

Rednic a spus că se bucură foarte mult de convocarea fundaşului Deian Sorescu la echipa naţională de tineret, dar este supărat pe neconvocarea mijlocaşului Dan Nistor la prima reprezentativă.

"Foarte mult, e o surpriză plăcută, cred că merită (n.r. - Sorescu). Sunt foarte îngrijorat ce-o să facă Nistor fără el, nu o să mai aibă şofer. O să-i găsim. Legat de Nistor, văd că tactica mea nu a mers, nu am reuşit să-l fac.. Îmi pare rău, pentru că e un jucător care poate să facă diferenţa. Mie mi-a lipsit Nistor, eu sunt sigur că puteam să ne calificăm în play-off cu Nistor în echipă. O să zică că nu e afectat, dar eu ştiu că este afectat. Cine nu-şi doreşte să fie la echipa naţională? Pentru meciurile astea importante aveai nevoie de un jucător ca Nistor. Dar asta e, e decizia lui (n.r. - selecţionerului Cosmina Contra), e responsabilitatea lui, îl înţeleg, sper să câştigăm cele două meciuri, cu Suedia şi cu Feroe. Nu vreau să comentez (n.r. - convocarea lui Gigu Grozav). Dacă are rezultate... Dar când ai un jucător cum e Nistor, un jucător care poate să îţi facă diferenţa, un jucător cu experienţă, aveai nevoie de jucători cu experienţă în lot. Putea să fie chemat. Dar el răspunde, nu vreau să o ia ca o critică, dar mi-am spus părerea pentru că lucrez cu el zi de zi şi văd cât e de important pentru echipă, oricând poate să scoată ceva, o pasă, o acţiune individuală", a afirmat Rednic.

Antrenorul dinamovist a declarat că atacantul Mattia Montini a avut deja o ofertă de transfer de 800.000 de euro, dar jucătorul nu este de vânzare.

"Mattia a avut o ofertă de 800.000, jucător care a venit în probe şi a stat aici apropae o săptămână. Depinde de rezultate, de joc, sunt sigur că o să fie oferte. Dar nu m-aş bucura, nu avem de gând să vindem jucătorii care ne pot ajuta să ne îndeplinim obiectivul, la anul. Montini nu o să fie vândut nici în vară. Dacă o să fie 10, 15 milioane - încep şi eu ca Gigi - 20, 35, îl duc eu la aeroport, dar nu e cazul. El îşi face treaba foarte bine, nu are nevoie de multe ocazii, e un atcant care nu iartă, un atacant care sunt sigur că poate să ajute şi, cu un joc mai bun al nostru, o să aibă o cotă mult mai mare decât are acum", a precizat Rednic.

Mircea Rednic nu doreşte nici el să părăsească gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare: "Discut ca să prelungesc încă un an cu Dinamo, nu ca să plec. Discut cu cine trebuie."

Rednic spune că i-a transmis un mesaj prietenului lui, Ioan Andone, care a împlinit, vineri, 59 de ani. Rednic a citit în timpul conferinţei răspunsul lui Andone: "I-am trimis un mesaj, i-am urat sănătate, i-am trimis trei sticle de şampanie. Dacă a răspuns? Nu m-am uitat. Staţi să vedem, am voie, da? Mi-a răspuns: <Mulţumesc mult, să fim sănătoşi, să ai parte de mari satisfacţii cu echipa noastră de suflet!> Aţi văzut? În exclusivitate, la conferinţa de presă a lui Mircea Rednic..."

Dinamo va evolua cu Gaz Metan în campionat, iar tehnicianilor "câinilor roşii" spune că nu are jucători accidentaţi în lot.

"Gaz Metan e o echipă foarte bine organizată, sunt periculoşi pe contraatac, au jucători care pot face diferenţa. Am văzut că e o echipă destul de solidă, ne aşteaptă un meci foarte greu. Nu avem accidentări. Alexander (n.r. - Christovao) şi-a rezolvat cu viza, cu paşaportul, mâine revine în ţară şi o să urmeze un program special, a pierdut multe zile.  O să mai plece în Polonia, când o să fie apelul pe care l-a făcut la etapele de suspendare şi sper să găsească înţelegere să-i mai reducă vreo patru etape, ca să poată să evolueze şi el", a spus Rednic.

Partida Gaz Metan Mediaş - Dinamo va avea loc duminică, de la ora 17.30, în etapa a II-a a play-out-ului Ligii I. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.