Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu UTA Arad, scor 2-2, că jucătorii săi au avut atitudine bună şi multe ocazii. El a precizat că echipa are nevoie de întăriri, deoarece nu are “bancă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Un meci bun. Să fim realişti, am avut atitudine foarte bună, am reuşit să înscriem, am avut încă două ocazii de a marca, au avut şi ei o bară. Băieţii au stat bine în teren. În repriza a doua am scăpat şi 3 contra 2 şi 2 contra 1 şi n-am reuşit să înscriem. Aşa, ca atitudine, felicitări. Îmi pare rău, că au muncit, nu pot să le reproşez nimic. În urma unei faze fixe, cu mult noroc, au reuşit să înscrie. Poate ne-am relaxat la 2-0 şi clar în momentul de faţă nu avem bancă. Parcă ai mei, ăştia care au intrat, erau mai obosiţi... Atâtea ocazii n-au avut în toate meciurile de până acum. Cel puţin doi jucători vor veni, pentru că e nevoie”, a spus Rednic la Digi Sport.

Mircea Rednic a subliniatcă a venit la Dinamo ca să ajute: “Nu există comisioane, n-am venit să mă îmbogăţesc la Dinamo, ci am venit să ajut”.

De cealaltă parte, Laszlo Balint a declarat că după părerea sa eliminarea s-a dictat prea uşor. ”Am luat gol la primul şut pe poartă. Am lăsat de dorit în prima repriză, iar după a venit şi eliminarea. Specialiştii trebuie să spună dacă a fost sau nu roşu acolo, eu zic că a fost prea uşor acordat. Mă bucur că băieţii au reacţionat după schimbări. Eu discut constant cu Bartha. A zis că este o diferenţă mare între arbitrajul din Albania şi cel de aici. Eu am zis mereu că în Liga I se acordă faulturi prea uşor. Eu cred că intensitatea fotbalului românesc va scădea dacă se continuă aşa. Nu vedem nicio asumare, pentru că se fluieră prea rapid. Nu îmi învăţ jucătorii să lovească fără minge! Repet asta mereu. El mi-a zis că nu a avut inteţia să lovească. Torje mi-a zis că l-a lovit cu antebraţul. Astfel de meciuri frumoase sunt dezechilibrate pentru că arbitrul îşi spune prea mult cuvântul”, a spus Balint, potrivit telekomsport.ro.

Formaţia FC Dinamo a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii 1, primul de după revenirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică.

Au marcat: Torje ‘7, Sorescu ’53 (penalti) / Miculescu ‘63, '90+5

În minutul 45+2, de la UTA a fost eliminat Bartha.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.