Antrenoarea Camelia Voinea a răspuns, într-un comunicat postat în social media, acuzaţiilor conform cărora şi-ar fi abuzat propria fiică. Ea spune că imaginile prezentate sunt din urmă cu 10 ani şi că a fost şantajată de fosta conducere a FRG cu acestea. De asemenea, ea susţine că nu trăieşte prin fiica sa Sabrina, care caută să-şi îndeplinească propriul vis.
”Am citit cu amărăciune articolele din presa care au preluat niste imagini de acum 10 ani. Este clar ca este vorba despre o campanie coordonata impotriva noastră şi care nu poate decat sa faca rau sportului romanesc, gimnasticii noastre .
Ar trebui sa se stie ca aceste imagini au mai fost prezentate conducerii federatiei si acum 2 ani, deci nu este nimic nou, iar oficialii FRG din vechea conducere m-au ameninţat si şantajat permanent cu aceste imagini. Sigur, ca de altfel ca orice părinte si antrenor, si am puterea sa recunosc asta, si eu regret că mai ridic tonul, ca poate am momente de supărare, de nervi sau de severitate.
Dar ce antrenor nu face asta? Asta este meseria si ca sa ajungi acolo sus mai există si momente grele si tensionate. Nu cred ca exista vreo mare campioana care sa spunã cã a avut doar lapte si miere in cariera.
Dar de aici până la acuzatii absurde precum bătãi sau ca imi abuzez sportivele, este cale lungă iar aici imi voi rezerva dreptul să imi apar imaginea in justitie pentru astfel de minciuni si denigrări.
Gimnastica este un sport de anduranţă, ce implică sute de ore de antrenament, mii de repetări şi, nu în ultimul rând, privaţiuni acceptate şi asumate. Totul pentru un vis.
Eu, în calitate de campioană mondială, vicecampioană europeană, mondială şi olimpică, am trăit deja acest vis,am gustat din cupa succesului, am trăit elixirul gloriei!
Nu trăiesc prin Sabrina; ea nu împlineşte aşteptările mele, ci caută să-şi împlinească propriul vis, la rândul său.
Cu aceeaşi muncă,dăruire şi sacrificii asumate.
Cine a trecut printr-o sală de antrenament, pe drumul spre înalta performanţă, ştie că există momente în care poţi ceda emoţional. Dar aceste clipe nu zdruncină comuniunea dintre o mamă şi fiica ei, ci o întăresc.
Nu voi mai continua să răspund unor astfel de provocări. Cei care urmăresc să ne distrugă performanţele vor fi dezamagiţi.
Nu cedăm, rămânem unite şi vom munci la fel ca si până acum, alături de toti cei care ne sprijină şi cărora le mulţumim că ne sunt alături. Celorlalţi, sper să le răspundem doar prin bucuria pe care Sabrina le-o va aduce romînilor, urcând în viitor pe podiumuri mondiale şi olimpice”, se arată în comunicatul antrenoarei.
Este alegerea mea să fac acest sport, afirmă Sabrina Voinea într-un material video.
”Nu am fost niciodată constrânsă sau abuzată. Aş fi preferat să stau deoparte şi să nu răspund. Dar prefer să p fac pentru a nu da impresia că sunt o victimă”, spune la rândul său Sabrina.
<
Antrenoarea Camelia Voinea şi-ar fi abuzat verbal propria fiică, gimnasta Sabrina Voinea, conform imaginilor obţinute de jurnaliştii de la Golazo. Dezvăluirile survin după ce şi sportiva Denisa Golgotă a acuzat hărţuirea fizică şi psihologică la care ar fi fost supusă în cadrul lotului naţional.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.