Angajaţii din Parlament au organizat, marţi, un protest spontan înainte de şedinţa comună a celor două Camere, funcţionarii cerând salarii decente şi depolitizarea funcţiei publice.
Angajaţii din Camera Deputaţilor au organizat un protest spontan, în faţa sălii de plen.
Aceştia au venit cu afişe pe care erau mesaje precum: ”Tăiaţi din risipă, nu din salarii”, ”Reformă de sus în jos”, „Personalul Camerei Deputaţilor merită respect” , ”Depolitizarea Funcţiei Publice”, ”Salariu jumulit”, „Fără noi statul cade, cu noi statul tace”. „Statul doarme, salariatul rabdă”, „Munca noastră ţine statul în viaţă”, „Salariul de mizerie ne umileşte”.
Pe ordinea de zi a plenului comun se află reexaminarea Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.481 din 20 octombrie 2025.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







