Preşedinţia FIFA: Federaţia Franceză de Fotbal ar urma să-şi retragă public sprijinul pentru Gianni Infantino

Preşedinţia FIFA: Federaţia Franceză de Fotbal ar urma să-şi retragă public sprijinul pentru Gianni Infantino

Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) îşi va exprima joi poziţia cu privire la candidatura lui Gianni Infantino pentru un nou mandat la preşedinţia FIFA. Decizia va fi făcută publică după-amiaza, la finalul unei şedinţe a comitetului executiv organizată joi la sediul FFF. Dacă nu vor apărea surprize majore, forul ar urma să-şi retragă sprijinul pentru Infantino, potrivit unei surse apropiate dosarului, care a precizat că această decizie trebuie luată în mod colegial şi nu unilateral, relatează AFP.

Singurul candidat declarat pentru alegerile programate la 18 martie, liderul fotbalului mondial se agăţă de funcţia sa în ciuda apelurilor la demisie şi a presiunii exercitate de mai multe federaţii sau confederaţii care i-au retras sprijinul. De câteva săptămâni, lumea fotbalului este divizată în ceea ce priveşte leadershipul său, considerat opac de adversarii săi, care îi reproşează că a elaborat, fără consultare, un proiect de creare a unei societăţi comerciale deschise investitorilor privaţi în proporţie de 20%, în care să fie canalizate veniturile din Cupa Mondială.

În faţa valului de proteste provocat de dezvăluirea proiectului său, liderul aflat la conducerea FIFA din 2016 a renunţat la acesta patru zile mai târziu. De atunci, mai multe federaţii europene şi-au retras sprijinul acordat lui Infantino, printre care Suedia, Scoţia, Italia şi Belgia, la fel ca şi grupuri de suporteri, foşti jucători sau unul dintre vicepreşedinţii consiliului FIFA, maghiarul Sandor Csanyi.

În ceea ce priveşte acest proiect considerat „inadecvat”, FFF şi-a exprimat dezacordul cu privire la fond, formă, metodă şi lipsa de transparenţă, potrivit unei surse apropiate dosarului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră