Preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal (BFU), Borislav Mihailov, aflat sub presiune din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, şi-a anunţat luni demisia în urma unor manifestaţii violente ale suporterilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mi-am prezentat demisia pentru a aduce linişte", a declarat Mihailov, în vârstă de 60 de ani, care se află la conducere de 18 ani.

Contestat de ani de zile, el a demisionat în urma incidentelor din 16 noiembrie, soldate cu zeci de poliţişti şi fani răniţi cu ocazia meciului cu Ungaria, din preliminariile Euro-2024.

Ultimul turneu internaţional al Bulgariei a fost Campionatul European din 2004 din Portugalia.

Cu atât mai mult cu cât BFU ceruse ca meciul să se joace fără spectatori, pentru a împiedica scandarea de sloganuri în tribune împotriva lui Mihailov.

Vicepreşedintele Mihaïl Kasabov va asigura interimatul până la congresul de anul viitor, când decizia trebuie ratificată şi trebuie examinate noi candidaţi.

Borislav Mihailov a mai demisionat în octombrie 2019, după un scandal de abuzuri rasiste în timpul unui meci cu Anglia. Dar, în cele din urmă, el a revenit asupra deciziei sale şi s-a întors un an şi jumătate mai târziu.

Acest fost portar din perioada de glorie a fotbalului bulgar, în 1994, este cel mai longeviv şef al BFU, fiind ales de cinci ori din 2005 încoace. Preşedinţia sa a fost marcată de acuzaţii recurente de meciuri trucate şi pariuri ilegale, de deturnare de fonduri publice şi de conflicte de interese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.