Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Alexandru David, a declarat, vineri, că este dispus să mute echipa de fotbal din Parcul Sportiv Dinamo dacă proiectul de construire a unui nou stadion nu va fi finalizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Văd că se ratează trenul Euro-2020, se va rata şi investiţia sută la sută de la Compania Naţională de Investiţii. Văd că a apărut o nouă temă în discuţie, de la 18.000, la 20.000 de locuri, nu ştiu cine a cerut lucrul acesta. Cred că toată suflarea dinamovistă îşi doreşte ca acest sezon să se facă. Părerea mea, după ce am citit interviul dat de juristul de la CS Dinamo, că acest stadion nu se va face. Salut intervenţia vicepriamarului de la Sectorul 2 de a aduce această problemă în discuţie. Nu mai stăm acum 2-3 ani pentru 2.000 de locuri, să se refacă proiectul, să se stingă alte litigii, cel mai important lucru este ca stadionul să se facă. Eu iau în considerare la modul foarte serios să ne mutăm, dacă domnul viceprimar poate să facă un stadion modern acolo, în Colentina. Asta este, decât să rămânem în Ştefan cel Mare în ruine încă 20 de ani. Sunt convins că suporterii dinamovişti nu vor avea nimic împotrivă. Aşteptăm 3-4 ani, dar măcar ştim că acolo este un proiect serios pentru un stadion pe care clubul Dinamo îl merită. Ştiu că e nefiresc să plecăm din Ştefan cel Mare, dar nici să fim abandonaţi printre ruine încă 20 de ani", a declarat David, la Pro X.

Aflat în studio, viceprimarul Dan Cristian Popescu a declarat că va cere Ministerului de Interne să cedeze Primăriei Sectorului 2 Parcul Sportiv Dinamo, precizând că poate rezolva litigiile care împiedică ridicarea unui nou stadion.

"Voi cere oficial Ministerului de Interne, dacă dânşii nu reuşesc să facă această bază, să o modernizeze, să o dea Primăriei Sectorului 2, iar noi putem să modernizăm stadionul existent, putem să rezolvăm litigiile care există acum, prin dialog, prin negocieri cu toate părţile implicate. În câţiva ani putem să avem un stadion, cel existent - dacă ar depinde de mine l-aş face pe cel existen în primul rând - o bază modernă, care să fie a Primăriei Sectorului 2, a cetăţenilor, unde poate juca Dinamo. Dar putem găsi şi varianta să vă mutaţi", a afirmat Popescu.

În baza unui contract de asociere, ACS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie în insolvenţă controlată de Nicolae Badea şi acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să utilizeze în comun cu CS Dinamo Bucureşti stadionul central. Din cauza acestei asocieri, reconstrucţia Stadionului Dinamo în perspectiva găzduirii de către România a unor partide de la Euro-2020 a intrat în impas, clubul lui Nicolae Badea nefiind de acord cu rezilierea îneţelegerii decât în condiţiile în care ar fi fost reluată la finalul lucrărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.