Premierul italian Giuseppe Conte vrea garanţii suplimentare din partea forurilor fotbalistice, înainte de a decide reluarea meciurilor, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru a ne aventura să acordăm o dată (n.r. - de reluare a meciurilor), avem nevoie de câteva garanţii suplimentare, care deocamdată nu există", a declarat şeful guvernului italian, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Mai întâi trebuie să aşteptăm până când sunt îndeplinite condiţiile pentru a garanta reluarea campionatului, nu doar cel de fotbal, în condiţii de securitate maximă", a spus el, adăugând că speră ca aceste condiţii să fie "îndeplinite cât mai repede posibil".

Cluburile italiene, care vor să reia campionatul la 13 iunie, au putut reîncepe antrenamentele individuale din 4 mai şi ar trebui să revină, luni, la antrenamentele colective.

În acest context, Federaţia Italiană de Fotbal a anunţat, joi, că o echipă de inspectori va verifica respectarea de către cluburile din Serie A a protocolului sanitar în vigoare, pentru a permite reluarea antrenamentelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.