Portarul panamez Jaime Penedo, care a evoluat ultima dată la FC Dinamo, şi-a anunţat, joi, retragerea din activitatea competiţională, la vârsta de 37 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vreau să mulţumesc tuturor cluburilor care m-au angajat în proiectele lor, atât din ţară, cât şi din străinătate, suporterilor acestor echipe pentru susţinerea pe care mi-au acordat-o, coechipierilor pe care i-am avut, celor din naţionala Panama, alături de care am fost în Rusia. Echipa naţională a fost şi va rămâne mereu pe primul loc", a declarat Penedo, într-o conferinţă de presă organizată în Panama, informează As.

FC Dinamo Bucureşti şi portarul panamez Jaime Manuel Penedo Cano au convenit la 11 decembrie 2018, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale.

La Dinamo din 4 iulie 2016, Jaime Penedo a câştigat Cupa Ligii, în 2017, fiind unul dintre cei mai buni portari străini din istoria echipei din Ştefan cel Mare.

Fostul portar al dinamoviştilor şi-a început cariera la Estudiantes de Panama şi a mai evoluat pentru Club Deportivo Plaza Amador, Club Deportivo Arabe Unido (toate din Panama), Cagliari (Italia), Osasuna B (Spania), Club Social Deportivo Municipal (Guatemala), LA Galaxy (SUA) şi Deportivo Saprissa (Costa Rica).

Penedo a fost singurul reprezentant al Ligii I la Mondialul din Rusia, din 2018, fiind integralist în toate meciurile naţionalei Panama în grupă cu Belgia, Anglia şi Tunisia.

El a adunat 133 de selecţii naţionala Panama.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.