Gheorghe Popescu, consilierul premierului pentru Euro-2020, a admis faptul că stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf ar putea să nu fie gata până al Campionatul European. Cu toate acestea, el spune că echipele se vor putea antrena pe aceste arene. "Mai mult ca sigur că nicunul nu va fi gata sută la sută", a precizat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vor fi gata... Se vor antrena şi pe Ghencea, şi pe Guleşti şi pe Arcul de Triumf. S-ar putea să nu fie gata hotelurile, pentru că fiecare stadion are înglobat câte un mini-hotel. S-ar putea ca respectivele camere să nu fie dotate. Dar se vor putea antrena (n.r. - echipele participante la Euro). Proiectul de la Ghencea a fost îmbunătăţit şi a fost schimbat aspectul. Sunt mai multe spaţii de închiriere, mai multe locuri de parcare în subteran, de la 150 la 300 sau 350. A fost modificat în bine. În perioada aceasta nu se putea lucra, nu poţi pune betoane. Vor fi gata într-un an şi jumătate. Sunt de acord că lucrările au început târziu, foarte târziu. Dar acum totul este la turaţie maximă. Firmele respective sunt obligate să lucreze în două schimburi. Sunt stadioane de antrenament, nu sunt stadioane despre care UEFA să spună că dacă nu le ai nu organizezi. Eu cred că niciunul nu va fi gata sută la sută, vor 99, vor fi 98, 95, dar se vor putea antrena. Ceea ce este important. Eu am preluat conducerea acestui proiect anul trecut, în ianuarie şi din 2018 suntem la turaţie maximă. Mie îmi pare rău că s-au pierdut patru ani, în care se puteau face lucruri... Acum trebuie să ne rugăm să ne lase timpul, pentru că prindem două ierni. La Dinamo trebuie terminat PUZ-ul", a declarat Popescu, la Digi Sport.

România a primit în 2014 dreptul de a organiza trei meciuri din cadrul fazei grupelor CE din 2020 şi o partidă din optimile de finală. Conform cerinţelor UEFA, România trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Trei dintre acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, se află în diferite faze de demolare, în timp ce arena Dinamo a întâmpinat dificultăţi din cauza unor probleme juridice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.