Polonezul Andrzej Bargiel a devenit prima persoană care a coborât pe schiuri de pe Muntele Everest fără oxigen suplimentar, a anunţat joi echipa sa, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alpinismul polonez în Himalaya a devenit renumit în anii 1980 datorită „războinicilor gheţii” precum Jerzy Kukuczka şi regretata Wanda Rutkiewicz, care au organizat expediţii pionierat, în special ascensiuni îndrăzneţe în timpul iernii, şi au dezvoltat noi trasee.

Bargiel, în vârstă de 37 de ani, a continuat tradiţia. În 2018, el a fost prima persoană care a coborât pe schiuri de pe al doilea cel mai înalt munte din lume, K2.

Ascensiunea lui Bargiel până în vârful celui mai înalt pisc din Himalaya, situat la 8.849 metri deasupra nivelului mării, a durat mai mult decât era prevăzut din cauza zăpezii abundente, a precizat echipa sa într-un comunicat.

„Polonezul a petrecut 16 ore într-o urcare epuizantă în zona morţii (la o altitudine de peste 8.000 m), fără a folosi oxigen suplimentar”, se arată în comunicat. „A petrecut doar câteva minute pe vârful celui mai înalt munte din lume înainte de a-şi pune schiurile şi de a începe coborârea istorică, într-o cursă contra asfinţitului.”

Un videoclip postat pe contul de X al lui Bargiel îl arată alunecând pe un strat gros de zăpadă în această săptămână, pe fundalul celor mai înalte vârfuri din lume.

Bargiel a fost nevoit să se oprească în tabăra 2, la aproximativ 6.400 m deasupra nivelului mării, din cauza căderii nopţii, care a făcut imposibilă navigarea în siguranţă, şi şi-a continuat coborârea la răsăritul soarelui, a declarat echipa sa.

„Cerul este limita? Nu şi pentru polonezi! Andrzej Bargiel tocmai a schiat pe Muntele Everest!”, a scris premierul polonez Donald Tusk pe platforma de socializare X

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.