Nouă din zece români utilizează cel puţin o dată pe săptămână platformele de socializare şi creare/distribuire de conţinut, iar 65% spun că au întâlnit în ultimul an cel puţin o formă de fraudă sau conţinut înşelător, cele mai frecvente fiind dezinformarea şi informaţiile false, potrivit unui studiu realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
În medie, românii petrec 4 ore şi 19 minute pe zi online, în rândul tinerilor ajungându-se chiar şi la peste cinci ore pe zi.
"Există o conştientizare ridicată a principalelor riscuri, dar aceasta nu acoperă în mod uniform toate consecinţele utilizării online. Fraudele financiare, dezinformarea, phishing-ul şi grooming-ul sunt percepute ca fiind riscante de aproximativ 72-73% dintre respondenţi. În schimb, tinerii de 14-17 ani conştientizează într-o măsură mai redusă o serie de consecinţe ale utilizării platformelor, inclusiv afectarea altor persoane prin distribuirea informaţiilor false, reducerea interacţiunilor faţă în faţă sau utilizarea datelor personale pentru profilare şi publicitate", potrivit studiului "Utilizarea platformelor online - persoane fizice", realizat de ANCOM, în luna august.
Platformele cel mai des utilizate sunt platformele de socializare şi creare/distribuire de conţinut - 89% dintre respondenţi le utilizează cel puţin de 1-2 ori pe săptămână (75% utilizându-le zilnic sau aproape zilnic), platformele de căutare şi informare - 82%, şi platformele video /music streaming - 80%.
Datele raportului arată că 65% dintre respondenţi au întâlnit în ultimul an cel puţin o formă de fraudă sau conţinut înşelător, cele mai frecvente fiind dezinformarea şi informaţiile false (51%), deepfake-urile (38%), conturile false/impersonarea (33%) şi phishing-ul (31%). În acelaşi timp, doar 52% se consideră informaţi cu privire la riscurile utilizării platformelor online, iar numai 12% se consideră foarte bine informaţi.
Respondenţii petrec, în medie, 4 ore şi 19 minute pe zi online, principalele activităţi fiind comunicarea (96%), divertismentul (92%) şi socializarea/reţelele sociale (92%). Expunerea este deosebit de ridicată în rândul tinerilor de 14-24 de ani, care depăşesc 5 ore de utilizare zilnică.
Conştientizarea siguranţei online se traduce în măsuri concrete, dar nu întotdeauna într-un comportament constant de protecţie.
"68% dintre respondenţi declară că verifică şi, dacă este necesar, modifică setările de confidenţialitate şi securitate ale conturilor, iar 40% utilizează autentificarea în doi paşi. Totuşi, verificarea acestor setări este realizată cel mai frecvent doar ocazional: 32% o fac o dată la câteva luni, iar 22% mai rar de o dată pe an. Pentru 14%, verificarea are loc o singură dată, la crearea contului sau instalarea aplicaţiei", se precizează în studiu.
Protejarea datelor personale este o preocupare mai vizibilă decât gestionarea proactivă a securităţii conturilor. Limitarea informaţiilor personale publicate online este menţionată de 43% dintre respondenţi, în timp ce utilizarea autentificării în doi paşi ajunge la 40%. Utilizatorii recurg într-o măsură mai mare la măsuri de control asupra informaţiilor pe care le fac publice, în timp ce măsurile tehnice de securizare a accesului la conturi sunt adoptate de o proporţie mai redusă.
Doar 34% dintre părinţi limitează accesul copiilor
În cazul protecţiei copiilor, utilitatea instrumentelor este mai larg recunoscută decât utilizarea lor efectivă.
"70% dintre respondenţi consideră funcţiile de control parental şi setările de siguranţă oferite de platforme ca fiind destul de sau foarte utile. Cu toate acestea, o treime dintre minori declară că părinţii nu utilizează măsuri de control parental, iar doar 34% dintre părinţi menţionează utilizarea unor măsuri precum limitarea timpului de acces, funcţiile de control parental sau verificarea/monitorizarea conţinutului accesat", se menţionează în document.
Realizatorii studiului arată că abordarea preferată de părinţi este una bazată mai degrabă pe dialog decât pe control tehnic. Jumătate dintre părinţi discută cu copiii despre siguranţa online, fraude, hărţuire şi protecţia datelor personale, în timp ce măsurile de monitorizare sau limitare a utilizării sunt mai puţin frecvente.
"În acest context, protecţia minorilor pare să se bazeze în primul rând pe informare şi responsabilizare, instrumentele tehnice având un rol secundar. Acceptarea utilizării platformelor de către minori este relativ ridicată şi este mai evidentă în cazul adolescenţilor. 52% dintre părinţii responsabili de stabilirea regulilor de utilizare au fost de acord cu crearea unui cont de către copil, proporţia fiind mai mare în cazul copiilor cu vârste între 12 şi 17 ani", potrivit datelor studiului.
În paralel, jumătate dintre minorii participanţi afirmă că au solicitat acordul părintelui/tutorelui la crearea unui cont pe o reţea socială, ceea ce indică existenţa unui anumit mecanism de mediere parentală, chiar dacă acesta nu este în mod necesar dublat de utilizarea instrumentelor tehnice de control.
Per ansamblu, rezultatele indică un decalaj între conştientizare şi aplicarea sistematică a măsurilor de siguranţă. Atât în cazul utilizatorilor adulţi, cât şi în protecţia minorilor, există recunoaşterea importanţei securităţii şi confidenţialităţii, însă practicile preventive sunt mai puţin constante. Direcţia principală care se conturează este trecerea de la măsuri punctuale - adoptate la crearea contului sau în urma unei preocupări concrete - către practici regulate de verificare, actualizare şi monitorizare a siguranţei online, potrivit concluziilor studiului.
Utilizarea internetului
Utilizarea internetului este consistentă la nivelul populaţiei, timpul mediu fiind de 4 ore şi 19 minute pe zi, aproape trei sferturi dintre respondenţi nefolosind instrumente de monitorizare a timpului petrecut pe internet.
Cei care nu folosesc instrumente de monitorizare utilizează internetul mai puţin decât cei care folosesc astfel de instrumente (4h şi 8 min comparativ cu 4h şi 45 min în cazul celor care folosesc instrumentele pentru ei şi 4h şi 54 min în cazul celor care folosesc instrumentele de monitorizare pentru alţi membri ai familiei), susţin realizatorii studiului.
Tinerii de 14-24 de ani înregistrează cele mai ridicate niveluri de utilizare (peste 5 ore în medie pe zi), în timp ce timpul petrecut online scade progresiv odată cu înaintarea în vârstă. În acelaşi timp, diferenţele între femei şi bărbaţi sunt nesemnificative. Principalele scopuri în utilizarea internetului le constituie comunicarea cu alte persoane (mesaje, apeluri audio/video) - pentru 96% dintre respondenţi, divertisment (filme, muzică, jocuri, videoclipuri) - 92% şi socializarea şi utilizarea platformelor social media - 92%.
Potrivit datelor din studiu, o pondere mare (75%) utilizează internetul pentru informare (citirea ştirilor, căutarea de informaţii, documentare) şi cumpărături (produse şi servicii), însă aceasta scade semnificativ în rândul tinerilor (14-17 ani - 47% pentru informare, respectiv 62% pentru cumpărături online), se precizează în document.
Studiul a fost realizat la comanda ANCOM, prin interviuri online (CAWI), şi s-a desfăşurat în perioada 4 august - 1 septembrie 2026. Eşantionul de 1.450 de respondenţi cuprinde persoane de peste 14 ani care au utilizat platforme online în ultimele 12 luni şi au fost implicate în decizia de utilizare a acestora.
