Simona Halep a stat, joi, doar patru minute pe teren pentru a încheia cu victorie meciul cu Ajla Tomljanovic, din turul al doilea, înrerupt, miercuri, în decisiv. Meciul a început şi joi cu peste două ore întârziere, din cauza ploii. După ce partida liderului WTA s-a încheiat, vremea nefavorabilă a întrerupt din nou meciurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, pe australianca Ajla Tomljanovic, locul 58 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Cincinnati, în care a fost direct acceptată. Meciul a fost întrerupt miercuri, în decisiv, la scorul de 4-3.

În optimi, jucătoarea română va evolua, tot joi (data locală), cu o altă australiancă, Ashleigh Barty, locul 16 WTA. În acest moment, această întâlnire ar trebui să se dispute vineri, după ora României, nu înainte de ora 04.00, însă sunt posibile şi alte schimbări în program din cauza vremii.

Halep va juca pentru a doua oară împotriva lui Ashleigh Barty, după ce a învins-o, sâmbătă, cu 6-4, 6-1, în semifinalele Rogers Cup, turneu câştigat de româncă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.