Peste 1.200 de persoane au participat, duminică, în staţiunea Mamaia, la Maratonul Nisipului, care a constat în trei probe - maraton, semimaraton şi 10 kilometri -, însă a existat şi o cursă de un kilometru pentru copii şi părinţi, cei mai buni alergători fiind recompensaţi cu premii în valoare totală de 26.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizatorul evenimentului, Daniel Antonaru, a declarat jurnaliştilor că cea de-a patra ediţie a Maratonului Nisipului a adunat la start peste 1.200 de sportivi, numărul alergătorilor crescând constant la fiecare ediţie.

“Ne aflăm la cea de-a patra ediţie a Maratonului internaţional al Nisipului, Mamaia 2017. Noutatea acestui an o reprezintă numărul mare de participanţi, avem peste 1.200 de concurenţi. Iată că ceea ce a început ca o alergare între prieteni pe plajă, în 2014, când am avut 138 de participanţi, a devenit un eveniment sportiv internaţional, atractiv”, a afirmat organizatorul.

Daniel Antonaru a menţionat că participanţii sunt din mai multe ţări, fiind prezenţi alergători din mai multe ţări, printre care Italia, Grecia, SUA, Suedia, Slovacia şi Republica Moldova, din această ultimă ţară aliniindu-se la start 30 de concurenţi.

Un alergător din Republica Moldova a fost cel care a trecut primul linia de sosire, el câştigând proba de 10 kilometri. Mihail Bizniuc a spus că pe nisip alergatul este mai dificil decât pe alte suprafeţe. “Pe nisip alergatul este obositor, dar e plăcut, vine un val de apă te răcoreşte şi mergi mai departe”, a spus sportivul din Republica Moldova, care anul trecut a ocupat locul al doilea în proba de semimaraton de la Maratonul Nisipului.

Locul secund la proba de 10 kilometri a fost ocupat de Mihai Cochior (care a trecut linia de sosire după doar 18 secunde faţă de câştigător), iar locul al treilea de Emanuel Trandafir. În cadrul cursei de 10 kilometri fete, Antoanela Felicia Manac din Constanţa a fost prima, fiind urmată de Ana Maria Muscă şi de Denisa Ştirbulescu.

Semimaratonul, a doua probă din cadrul evenimentului, a fost câştigat, la categoria băieţi, de Maxim Răileanu, care a înregistrat un timp de o oră, 10 minute şi 50 de secunde, locul al doilea a fost ocupat de Cătălin Atănăsoaei, iar locul al treilea, de Nicolae Bălan. La categoria fete, cursa a fost câştigată detaşat de Maria Magdalena Velişcu, care a încheiat cursa într-o ora, 36 de minute şi 6 secunde, Antonia Maris s-a clasat pe locul al doilea, iar Ilinca Maria Tempeanu a completat podiumul.

La proba de maraton, primul, la categoria băieţi, a trecut linia de sosire Liviu Croitoru, după 2 ore, 45 de minute şi 17 secunde. Pe locul al doilea s-a situat Cristian Hanganut, iar Ştefan Sălăgean a terminat cursa pe locul al treilea. La categoria fete, maratonul a fost câştigat, şi în acest an, de Nicoleta Ciortan, care a terminat cursa în 3 ore 21 de minute şi 42 secunde, locul secund – Mariana Nenu, locul al treilea – Ionela Muscalu.

Câştigătorii de la cele trei probe competitive au primit premii în bani şi produse, valoarea totală a premiilor fiind de 26.000 de lei.

De asemenea, cursa “Family Run” s-a bucurat de un interes deosebit din partea familiilor prezente. Astfel, peste 400 de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici, au alergat aproximativ un kilometru pe faleza din staţiunea Mamaia.

Maratonul Nisipului a fost organizat de Asociaţia Sportivă “SanaSport” şi Radio Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa, Primăria Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.