Adrian Câciu: Nu a existat în ultimii 10 ani o corecţie fiscală pe care să o facem cum scrie la carte/ Am cusut pacientul care şi-a rupt piciorul cu rană deschisă, dar nu am reparat osul

Adrian Câciu: Nu a existat în ultimii 10 ani o corecţie fiscală pe care să o facem cum scrie la carte/ Am cusut pacientul care şi-a rupt piciorul cu rană deschisă, dar nu am reparat osul

Fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu susţine că România nu a făcut, în ultimii zece ani, o corecţie fiscală ”aşa cum scrie la carte”. ”Am cusut pacientul care şi-a rupt piciorul cu rană deschisă, dar nu am reparat osul. De aceea, noi simţim că structural nu reparăm îndeajuns pentru că noi doar facem o abordare cantitativă a situaţiei”, afirmă el.

Adrian Câciu a declarat, marţi, la lansarea volumului ”Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergenţă nominală" de la Banca Naţională a României, că ţara noastră se află din 2020 într-o procedură de deficit excesiv. 
 
”Din 2020 noi suntem într-o procedură de deficit excesiv pe care o tot corectăm cu două cocoaşe imense de deficite mari, în 2020 – 9,3% şi în 2024 – 9,4%, două cocoaşe mari pe multe chestiuni care pot duce la concluzia că au fost şi erori de politică fiscal-bugetară prin introducerea unor elemente de hazard bugetar. O să mă întorc la această sintagmă pe care vreau să o folosesc, reducerea hazardului bugetar în politica fiscal-bugetară, pe care o regăsim şi anul aceasta şi nu este o critică la adrea ministrului de Finanţe. Este o critică la eficienţa aparatului guvernamental”, a afirmat Adrian Câciu.
 
El a explicat ce înseamnă, din punctul său de vedere, hazardul bugetar. 
 
”Hazardul bugetar, de exemplu, dat de absorbţia fondurilor europene, ca să înţeleagă toată lumea. Anul acesta am avut PNRR. Dacă am fi reuşit să avem o absorbţie de 100% din PNRR până în august, vorbesc măcar de execuţie care să ne permită neutralizarea pe venituri a cheltuielilor, atunci riscul asupra bugetului pe partea a doua a anului s-ar fi diminuat. Din păcate, vedem că există proiecte care nu sunt finalizate. Este un tip de hazard”, a arătat fostul ministru al Finanţelor. 
 
El a susţinut că, pentru eliminarea hazardului bugetar, este nevoie de o reformă a cheltuielilor publice. 
 
”Ca să poţi să elimini hazardul bugetar trebuie să ai o reformă a cheltuielilor publice, care este condiţionată de reforme structurale ale statului român, reforma administrativă, reforma sistemului de sănătate, de educaţie. Ne-am săturat să vorbim despre reforme la care noi doar facem... dăm aşa o faţadă şi considerăm că reforma a fost îndeplinită. Dezbaterea din ultimul an a fost îndeplinim jaloanele PNRR. Dar dacă facem o analiză calitativă a acelor reforme vedem că ele, de fapt, nu au avut calitatea aşteptată de societate. Orice consolidare dacă nu are în spate şi o acceptanţă din partea societăţii e complicat şi de explicat, e complicat şi de continuat”, a subliniat Adrian Câciu.
 
El a afirmat că în ultimii zece ani nu a existat o corecţie fiscală făcută ”ca la carte”.
 
”Când am făcut această corecţie fiscală, de fiecare dată am făcut-o prociclic. Nu a existat, în ultimii zece ani, o corecţie pe care să o facem cum scrie la carte. Am făcut-o prociclic pentru că am ajuns întotdeauna într-o situaţie de ultimă instanţă. Aş vrea să nu mai facem niciodată asta, indiferent care va fi politica guvernamentală. Am cusut pacientul care şi-a rupt piciorul cu rană deschisă, dar nu am reparat osul. De aceea, noi simţim că structural nu reparăm îndeajuns pentru că noi doar facem o abordare cantitativă a situaţiei. Elemente de sprijin ale economiei trebuie să vină cât mai puţin presante pe buget şi cât mai accesibile pentru instrumentele financiare, pentru piaţa bancară”, a mai afirmat fostul ministru de Finanţe.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră