Liderul campionatului turc de fotbal, Sivasspor, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Beşiktaş Istanbul, în etapa a XVIII-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Yessilyurt '7 şi Yatabare '45 au marcat golurile învingătorilor. Pentru gazde a înscris Ljajici '33.

Ciftci (Sivasspor) a fost eliminat, în minutul 67.

La oaspeţi, fundaşul Paul Papp a intrat pe teren, în minutul 90+1, în locul lui Emre Kilinc. Aceasta este prima apariţie a jucătorului român în tricoul echipei Sivasspor, în campionat. El a mai jucat de trei ori în Cupa Turciei. Papp este la această echipă din ianuarie 2018. Sezonul trecut, fostul stelist a bifat 16 prezenţe în SuperLig şi una în Cupa Turciei.

În urma acestui rezultat, Sivasspor se menţine pe primul loc în clasament, cu 40 de puncte, urmată de Istanbul Başakşehir, cu 36 de puncte, Tranzonspor, cu 35 de puncte şi Fenerbahce, cu 34 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.