Patricia Ţig a urcat de pe locul 88 pe locul 58, cel mai bun din carieră, cu 1.105 puncte, după ce a câştigat, duminică, primul ei trofeu din carieră, la turneul de la Istanbul, de categorie WTA International.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Finalista Egenie Bouchard din Canada a urcat de pe locul 272, pe locul 163, cu 411 puncte WTA.

Japoneza Naomi Osaka, care s-a impus la US Open, a urcat de pe locul 9 pe locul 3, cu 5.780 de puncte, iar finalista Victoria Azarenka din Belarus urcat şi ea, de pe locul 27 pe 14, cu 3.122 de puncte.

Simona Halep se menţine pe locul 2, cu 6.356 de puncte, după liderul Ashleigh Barty din Australia, cu 8.717 puncte.

Top 10 WTA este următorul:

1. Ashleigh Barty (Australia) - 8.717 de puncte;

2. Simona Halep (România) – 6.356;

3. Naomi Osaka (Japonia) – 5.780.

4. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.205;

5. Sofia Kenin (SUA) - 4.700;

6. Elina Svitolina (Ucraina) – 4.580;

7. Bianca Andreescu (Canada) - 4.555;

8. Kiki Bertens (Olanda) - 4.335.

9. Serena Williams (SUA) – 4.080;

10. Belinda Bencic (Elveţia) - 4.010.

În ceea ce le priveşte pe jucătoarele române, Irina Begu a coborât de pe locul 73 pe locul 77, cu 872 de puncte, Sorana Cîrstea, de pe locul 77 pe 82, cu 839 de puncte, la fel Ana Bogdan, de pe 89 pe 92, cu 755 de puncte.

Şi celelalte sportive române din Top 200 WTA au pierdut poziţii faţă de ierarhia precedentă, cu excepţia jucătoarei Laura Ioana Paar, care a urcat de pe locul 200 pe 199, cu 312 puncte: Mihaela Buzărnescu se află pe locul 127, cu 558 de puncte (-5 poziţii), Monica Niculescu, pe 141, cu 470 de puncte (-3), Irina Bara, pe 163, cu 418 de puncte (-2), Jaqueline Cristian, pe 166, cu 412 puncte (-2), şi Elena-Gabriela Ruse, pe 178, cu 377 de puncte (-9).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.