Cadavrele alpinistului britanico-nepalez Nirmal Purja şi celor trei membri ai echipei sale au fost transportate la tabăra de bază a muntelui pakistanez unde şi-au pierdut viaţa, a anunţat miercuri Clubul Alpin din Pakistan, potrivit AFP.
Nirmal Purja, în vârstă de 43 de ani, care conducea expediţia, şi-a pierdut viaţa alături de alţi nouă alpinişti, printre care şase ghizi nepalezi de munte, măturaţi de o avalanşă pe Broad Peak – al 12-lea vârf ca înălţime din lume, cu o altitudine de 8.047 m, în Pakistan.
„În numele Clubului Alpin din Pakistan, cu mare tristeţe, confirmăm că, în urma unei operaţiuni extrem de dificile şi exigente din punct de vedere tehnic pe Broad Peak, rămăşiţele pământeşti ale lui Nirmal Purja, Zhong Wang, Nima Sherpa şi Kilu Sherpa au fost recuperate cu succes şi se află acum la tabăra de bază”, a precizat organizaţia pe reţelele sociale. Clubul a precizat că trupurile celor patru alpinişti găsiţi vor fi înapoiate familiilor lor.
Celelalte rămăşiţe pământeşti, evacuate
„Chiar dacă această zi marchează o etapă importantă, alţi trei alpinişti sunt încă daţi dispăruţi”, a subliniat clubul. Cadavrele a doi cetăţeni nepalezi şi ale unui cetăţean pakistanez nu au fost încă găsite. „Suntem hotărâţi să depunem toate eforturile posibile pentru a-i localiza şi a-i recupera, de îndată ce condiţiile o vor permite, astfel încât şi ei să poată fi duşi acasă, alături de cei dragi”, a adăugat acesta.
Rămăşiţele altor trei membri ai echipei, printre care o americancă, o omaneză şi un nepalez, au fost deja evacuate cu avionul de pe munte către oraşul Skardu, din nordul Pakistanului. Comunitatea alpinistă, în stare de şoc, este în doliu. Omagiile s-au înmulţit, iar prinţul William şi-a exprimat condoleanţele. „Nepalul a pierdut o generaţie de alpinişti desăvârşiţi”, a deplâns Tul Singh Gurung, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Ghizilor de Munte din Nepal.
„Este o mare pierdere pentru domeniul alpinismului”, a subliniat Man Raj Gurung, ghid de munte. „S-ar putea să treacă ani până când vom mai vedea astfel de alpinişti, pentru că nu toată lumea va fi dispusă să se angajeze într-o activitate atât de riscantă”.
În 2019, Nirmal Purja a uimit lumea alpinismului prin escaladarea celor 14 vârfuri cele mai înalte ale planetei – de peste 8.000 m – în puţin mai mult de şase luni, doborând cu mult recordul anterior, care rezista de şapte ani.
În 2021, a făcut parte din prima echipă formată exclusiv din nepalezi care a reuşit ascensiunea de iarnă a vârfului K2, al doilea vârf ca înălţime din lume după Everest (8.611 m). Purja a redefinit alpinismul modern, punând în evidenţă rolul ghizilor nepalezi de munte şi extinzând limitele expediţiilor la altitudine mare.
Broad Peak, situat în lanţul muntos Karakoram, în nordul Pakistanului, este considerat una dintre cele mai dificile şi mai tehnice ascensiuni dintre vârfurile de peste 8.000 de metri altitudine. Vârful său a fost atins pentru prima dată în 1957 de o echipă austriacă.




























