Autorităţile şi politicienii din Basel, oraşul natal al lui Roger Federer, au început discuţii despre modalităţile prin care i s-ar putea aduce un omagiu fostului lider ATP, retras din activitatea sportivă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Însă şeful direcţiei urbanism, Paul Haffner, a precizat miercuri că este exclus ca omagiul să fie în acest moment numirea unei străzi după Federer. “În Basel, regula este că pieţelor şi străzilor li se pot da ca omagiu numele unor personalităţi care au decedat”, a spus Haffner la postuL SRF.

Roger Federer, unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi din lume, are în Basel un tramvai care îi poartă numele şi sunt în curs discuţii pentru a i se dedica celebrului campion şi o clădire.

Federer s-a retras luna trecută din activitatea sportivă.

În cariera sa de 25 de ani, elveţianul a jucat 1526 de meciuri la simplu şi 223 la dublu, fără să abandoneze vreun joc. A avut cel puţin o serie de 194 de meciuri consecutive câştigate.

Roger Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 – 18 august 2008). Este deţinătorul recordului de cel mai în vârstă lider ATP (36 de ani în 2018) şi de săptămâni consecutive în fruntea clasamentului mondial.

Federer în palmares 20 de trofee de grand slam la simplu: şase Australian Open, unul French Open, opt Wimbledon şi cinci US Open consecutive. A stabilit recorduri de victorii la grand slamuri – 369, de semifinale – 46 şi de sferturi de finală – 58.

A obţinut 1251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274).

În plus, Federer a câştigat 103 trofee la simplu şi opt la dublu în circuitul ATP, dar şi de şase ori Turneul Campionilor. Este deţinătorul recordurilor de trofee obţinute la Basel (10), Halle (10), Wimbledon (8), Cincinnati (7) şi Turneul Campionilor (6).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.