Novak Djokovici, locul 2 ATP, speră să joace la turneul Masters 1.000 de la Indian Wells şi a fost inclus la tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Novak Djokovici este pe lista de jucătorilor înscrişi la turneu şi, prin urmare, este plasat la tragerea la sorţi de astăzi. În prezent, suntem în legătură cu echipa sa. Cu toate acestea, nu a fost stabilit dacă va obţine aprobarea CDC (n.r. - centrul pentru control al bolilor) pentru a intra în ţară şi participa la eveniment", au precizat organizatorii.

Djokovici ar urma să joace, sâmbătă, în turul al doilea, în care a fost acceptat direct, cu belgianul David Goffin, locul 71 ATP, sau cu australianul Jordan Thompson, locul 78 ATP.

Sârbul, fost lider ATP, care nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, a fost expulzat din acest motiv din Australia, unde ar fi trebuit să participe la primul grand slam al anului.

Oficial, autorităţile americane nu permit intrarea în SUA a persoanelor străine nevaccinate, dar, ca în multe alte ţări, restricţiile puse în aplicare pentru combaterea coronavirsului au fost relaxate, în ultima perioadă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.