George Simion: Le cer fermierilor şi tuturor protestatarilor să manifesteze paşnic. Fac apel şi la forţele de ordine să acţioneze cu reţinere şi profesionalism / Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine

George Simion: Le cer fermierilor şi tuturor protestatarilor să manifesteze paşnic. Fac apel şi la forţele de ordine să acţioneze cu reţinere şi profesionalism / Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine

Liderul AUR George Simion le cere, marţi, fermierilor şi tuturor protestatarilor să manifesteze paşnic, el făcând apel şi la forţele de ordine să acţioneze cu reţinere şi profesionalism. Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine, mai spune preşedintele AUR.

”Le cer fermierilor şi tuturor protestatarilor să manifesteze paşnic calm şi responsabil. Fac apel şi la forţele de ordine să acţioneze cu reţinere şi profesionalism. Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine care încearcă să ne dezbine şi să discrediteze această luptă legitimă”, este mesajul postat de George Simion pe Facebook, ca reacţie la violenţele din Piaţa Victoriei, de la protestul fermierilor. 
 
George Simion mai spune că România are nevoie de o conducere care îşi protejează cetăţenii şi ştie să lucreze pentru ei.
 
”AUR este alături de fermieri şi de toţi românii care muncesc”, mai afirmă liderul AUR. 
 

Sute de fermieri protestează, marţi, în faţa Guvernului, reclamând situaţia dificilă în care se află zootehnia românească, dar şi agricultura.

Jandarmeria Capitalei a precizat că manifestaţia nu a fost autorizată şi recomanda participanţilor, printre altele, ”să adopte un comportament civilizat şi să evite conflictele de orice natură”.

Poliţiştii rutieri au impus restricţii de trafic pe mai multe artere.

Participanţii au forţat cordonul de jandarmi şi au blocat traficul pe şoseaua Kiseleff. Unii participanţi au aruncat cu obiecte şi s-au luat la bătaie cu jandarmii, care au fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene.

Printre manifestanţi, au fost văzuţi şi susţinători ai lui Călin Georgescu, unii având chiar tricouri imprimate cu imaginea acestuia.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră