Fotbalistul brazilian al echipei PSG Neymar are prevăzut în contract un bonus de trei milioane de euro pentru câştigarea Balonului de Aur, informează Le Parisien. Suma reprezintă aproximativ salariul jucătorului pe o lună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această clauză este valabilă pe toată durata contractului atacantului, valabil până în 2022. Dacă Neymar câştigă Balonul de Aur, suma va fi renegociată pentru un posibil alt trofeu.

Neymar se numără printre cei 30 de finalişti pentru trofeul din acest an, însă are mici şanse de a se impune în faţa lui Cristiano Ronaldo, considerat favorit în 2017. Brazilianul poate spera la trofeu în 2018.

Neymar a fost transferat în vară de PSG, care a plătit Barcelonei clauza de reziliere a contractului jucătorului, de 222 de milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.