Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă în finala Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), de la Baku, de Rusia, cu scorul de 3-1, şi a încheiat competiţia cu medalia de argint, a 14-a pentru România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

România s-a calificat în finală după ce a învins Italia, cu 3-2, în semifinale, iar Rusia a trecut de Turcia, cu 3-1.

Pentru România este a 14-a medalie, după cele de la judo – aur (Barbara Hagianu), argint (Alexandru Matei), Alexandra Paşca (bronz), la lupte – aur (Georgiana Antuca) şi argint (Ana Maria Pârvu), la nataţie – aur şi argint (David Popovici), gimnastică – argint (echipa feminină) şi bronz (Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu) şi atletism (Talida Sfârghiu).

La Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), de la Baku, România a participat, între 21-27 iulie, cu 103 sportivi, iar obiectivul de câştigare a 8-10 medalii a fost depăşit.

Sportivii români au concurat la cea de-a 15-a ediţie a FOTE la atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal, nataţie, judo, lupte, tenis şi volei.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.