Nae Ungureanu va fi înmormântat duminică. Universitatea Craiova a anunţat programul funeraliilor / Sicriul cu trupul fostului mare fotbalist este la stadionul “Ion Oblemenco” – VIDEO

Nae Ungureanu va fi înmormântat duminică. Universitatea Craiova a anunţat programul funeraliilor / Sicriul cu trupul fostului mare fotbalist este la stadionul “Ion Oblemenco” – VIDEO

Fostul mare fotbalist Nicolae Ungureanu, care a murit vineri, va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Sineasca, a anunţat clubul Universitatea Craiova.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist a fost depus vineri la Stadionul “Ion Oblemenco”, iar de atunci numeroşi fani şi oameni de fotbal au trecut prin faţa catafalcului pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ungureanu.

Programul ceremoniilor de duminică:

09:00 – Sicriul cu trupul neînsufleţit al regretatului Nae Ungureanu va fi depus pe gazonul Stadionului „Ion Oblemenco”.

09:10 – Universitatea Craiova va sosi la stadion pentru a-i aduce un ultim omagiu.

11:45 – Plecarea cortegiului funerar către Biserica „Sfânta Treime” (Mercur)

12:00 – Slujba de înmormântare la Biserica „Sfânta Treime” (Mercur)

13:00 – Înhumarea la Cimitirul Sineasca

Nicolae Ungureanu, fost mare fotbalist al Universităţii Craiova şi al echipei naţionale, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 69 de ani.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor