Operat la clavicula dreaptă după căzătura suferită în Grand Prix-ul Indoneziei, Marc Marquez spera totuşi să revină în Marele Premiu de la Valencia, la jumătatea lunii noiembrie. O dorinţă care nu se va împlini, deoarece spaniolul şi-a încheiat definitiv sezonul joi.
„Marc va trebui să petreacă patru săptămâni cu braţul complet imobilizat înainte de a începe reabilitarea, astfel încât este imposibil să ne gândim la revenirea sa în competiţie în acest an”, a explicat echipa sa, Ducati, pe reţelele sociale.
Marquez, care a redevenit campion mondial în 2025, dominând sezonul, a fost nevoit să se retragă deja din Australia (17-19 octombrie) şi Malaysia (24-26 octombrie).
Prin urmare, va lipsi şi din Portugalia (7-9 noiembrie) şi Valencia (14-16 noiembrie).
„Acest lucru nu trebuie să ne umbrească sau să ne facă să uităm marele obiectiv pe care l-am atins anul acesta: să redevenim campioni mondiali, iar în curând vom sărbători cu toţii”, a spus Marquez.
Absenţa sa ar trebui să le permită altor piloţi să se remarce, aşa cum s-a întâmplat în Australia, cu prima victorie din carieră a lui Raul Fernandez.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.