Spaniolul Aleix Espargaro, în vârstă de 34 de ani, a anunţat că se retrage din MotoGP. El şi-a anunţat sfârşitul carierei în cadrul unei conferinţe de presă, joi, cu două zile înainte de startul Gran Premi de Catalunya, o cursă de casă pentru pilotul originar din Granollers, aflat la mai puţin de 10 km de circuit, relatează L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Veteran al paddock-ului, cu 242 de curse la activ, Espargaro a câştigat trei Mari Premii şi a obţinut cel mai bun rezultat al său în clasamentul piloţilor în 2022, cu un loc patru, când Francesco Bagnaia a obţinut primul său titlu în detrimentul lui Fabio Quartararo.

"Am dat tot ce am avut mai bun", a declarat spaniolul în conferinţa de presă. "Ultimele două sau trei sezoane au fost incredibile, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să mă opresc. Pentru mine, este suficient".

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Spaniolul a experimentat de totul în cariera sa: echipele private, cu Pramac (2009-2010), NGM Mobile (2014) şi Gresini (2017-2021); fosta categorie CRT - motociclete mai puţin puternice şi mai apropiate de categoria Superbike - cu Aspar, alături în special de francezul Randy de Puniet; şi constructorii, cu Suzuki (2015-2017) şi, recent, Aprilia din 2021.

Espargaro se va retrage la finalul ultimei etape a campionatului, Marele Premiu de la Valencia, la 17 noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.