Cuplul Monica Niculescu/Margarita Gasparian (România/Rusia) s-a calificat în semifinalele probei de dublu de la Miami Open, dotat cu premii în valoare totală de 6.844.139 de dolari.
Niculescu şi Gasparian au trecut în sferturi de cuplul Vania King/Alla Kudriavţeva (SUA/Rusia), scor 6-3, 7-6 (3).
În semifinale, Niculescu şi Gasparian vor întâlni perechea învingătoare din meciul dintre Timea Babos/Iaroslava Şvedova (Ungaria/Kazahstan), cap de serie 4, şi Katerina Bondarenko/Olga Savciuk (Ucraina).
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu total de 82.410 de dolari şi cu 390 puncte WTA.




























