Tânărul atacant italian al echipei Everton, Moise Kean, a organizat o petrecere în apartamentul său, încălcând regulile de distanţare fizică impuse de guvernul britanic din cauza pandemiei de coronavirus, informează Daily Mirror, care a precizat că jucătorul s-a filmat singur şi a postat imaginile pe reţelele de socializare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducerea clubului Everton s-a arătat "consternată să afle că un jucător din prima echipă a ignorat directivele guvernamentale şi politica clubului" cu privire la criza Covid-19. Gruparea şi-a exprimat cu putere dezamăgirea faţă de jucător.

"Persoanele excepţionale din cadrul NHS (Sistemul Naţional de Sănătate) merită cel mai mare respect pentru munca şi sacrificiile lor. Cel mai bun mod de a le arăta respectul este să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i proteja", a adăugat clubul din Premier League.

Kean, în vârstă de 20 de ani, care a fost transferat vara trecută de la Juventus, nu este primul jucător din Premier League care a fost surprins încălcând restricţiile impuse de pandemia Covid-19.

Kyle Walker (Manchester City), Serge Aurier (Tottenham), Moussa Sissoko (Tottenham) şi managerul lui Tottenham, José Mourinho, dar şi patru jucători de la Arsenal, David Luiz, Granit Xhaka, Nicolas Pepe şi Alexandre Lacazette au fost în situaţii asemănătoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.