Antrenorul Vasile Miriuţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este dezamăgit de atitudinea atacantului Jeremy Bokila şi a precizat că a discutat cu el în acest sens. "Sper că a înţeles semnalul meu şi va avea altă atitudine", a precizat Miriuţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"M-am bucurat că Nemec vorbeşte nemţeşte şi mi-a fost şi mie mai uşor să vorbesc cu el, pentru că engleza mea nu-i prea bună, iar el nu prea ştie româneşte. Am stat mult de vorbă cu Adam, chiar, sincer, e cel mai bun atacant cu care am lucrat, cel mai bun atacant din România. Sunt dezamăgit de Bokila, dar sper ca el să-şi revizuiască atitudinea, pentru că e la Dinamo Bucureşti. I-am explicat frumos ce înseamnă Dinamo Bucureşti, ce înseamnă acest club, suporterii, sper că a înţeles semnalul meu şi va avea altă atitudine", a declarat Miriuţă.

Antrenorul speră ca în iarnă să readucă la echipă o parte dintre jucătorii care au fost împrumutaţi la alte cluburi.

"Nu mai putem aduce pe nimeni, ăsta-i lotul pe care l-am găsit, am nişte băieţi buni, chiar foarte buni şi am început să ne cunoaştem. Ei ştiu ce doresc de la ei şi sunt sigur că vom face o treabă foarte bună. Avem nişte tineri care sunt împrumutaţi în ţară, pe care mi-aş dori enorm să-i aducem, pentru că sunt crescuţi în spiritul lui Dinamo. Trebuie să se întoarcă înapoi fiii rătăcitori, Popescu, Popa şi alţii. Voi discuta cu şefii mei şi dacă şi ei vor fi de acord şi se va putea, îi vom aduce din iarnă. Am venit aici şi îmi asum rezultatele, începând de la meciul cu Steaua. Nu pot să spun că am nevoie de timp, de o lună, nu există aşa ceva la Dinamo Bucureşti. La Dinamo nu ai timp, trebuie să ai rezultate, indiferent că sunt de trei zile aici. Nu o să mă ascund niciodată. În prima repriză cu Steaua, am fost echipa mult mai bună, nu ştiu ce meci a văzut Dică, dacă a zis că am văzut noi alt meci. Trebuia să conducem cu 2, 3-0, la pauză. Dar nu mai are importanţă asta, ei au câştigat, noi am pierdut. La Dinamo nu poţi sta cu fundul în poartă, suporterii noştri nu aşteaptă asta. Eu vreau altceva şi băieţii au demonstrat că pot", a spus el.

Miriuţă afirmă că nu este deranjat de faptul că a fost criticat încă de la primul meci în care s-a aflat pe banca tehnică a echipei Dinamo: "Când eram la CFR şi la Chiajna nu mă critica nimeni, am venit la Dinamo, normal că sunt criticat. Dacă eşti la Dinamo, la Steaua, te critică toată lumea. Dar nu am o problemă, am mare experienţă ca jucător, ca antrenor, chiar nu mă deranjează critcile. Trebuie să le accepţi dacă greşeşti. Dar sunt şi oameni care m-au felicitat pentru jocul echipei."

Despre meciul cu Concordia Chiajna, Miriuţă a declarat că Dinamo are nevoie de o victorie, pentru că nu îşi mai permite să facă vreun pas greşit în campionat.

"Am antrenat şi am adus nişte băieţi minunaţi acolo şi mă bucur pentru victoria lor cu Sepsi, dar mâine trebuie să câştigăm neapărat. Nu mai putem face paşi greşiţi. O să stau pe bancă, e mai bine decât în tribune. Am mai vorbit cu ei (n.r. - jucătorii de la Concordia), i-am şi felicitat după victorie. E normal, am lucrat două luni, am avut o relaţie apropiată, e un lucru important să rămânem prieteni. Important e ca noi să jucăm foarte bine mâine, aşa cum am făcut-o în prima repiză a meciului cu Steaua şi atunci sperăm că nu vom avea probleme. Nu pot să schimb multe lucruri, Costache e suspendat. Vor exista schimbări în primul 11, dar nu multe. Avem nevoie de şase puncte în următoarele două meciuri. Măine trebuie să câştigăm şi să intrăm în play-off. Emoţii sunt, suntem în afara play-off-ului, dar sunt sigur că vom câştiga mâine şi vom intra în play-off şi nu voim mai ieşi de acolo. Filip a simţit o înţepătură şi azi s-a antrenat normal. Voi vorbi şi cu doctorul şi vom decide dacă va juca", a precizat tehnicianul.

Meciul Dinamo - Concordia Chiajna, amânat ca urmare a unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, se va disputa miercuri, de la ora 16.30, în etapa a XI-a a Ligii I.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.